Banca supradimensională acum și la Ungheni! (foto)

Written by admin on 17 iulie 2017. Posted in Știri

O nouă instalație urbană înfrumusețează scuarul din fața Primăriei municipiului Ungheni. Este vorba de un scaun supradimensionat ornamentat cu elementul tradițional de pe covoarele Moldovenești- „Steaua”. Instalată la inițiativa comunității și cu sprijinul autorităților publice locale din municipiul Ungheni, această bancă este un proiect K Lumea care are drept scop încadrarea în spațiile urbane a simbolurilor de pe covoarele țesute.

„Steaua – ornament tradițional de pe covoarele basarabene, numit și luceafărul, ochii cerului este simbol al destinului individual.Ca motiv decorativ este asemuită  cu „steaua călăuzitoare a magilor, care ne ghidează prin viață” a explicat Nata Albot, fondatoarea Asociației Klumea, prezentă la evenimentul de inaugurare a băncii gigant,care s-a desfășurat pe data de 14 iulie 2017.

„Primăria municipiului Ungheni susține inițiativele comunitare și mai ales implicarea activă a tinerilor dornici să contribuie la promovarea imaginii localității noastre. Sperăm ca această nouă instalație urbană să devină un punct de atracție a vizitatorilor, un loc de a petrece timpul liber, de a citi o carte și nu în ultimul rând, un element care să ne reamintească de identitatea noastră națională” a declarat Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.

FUNDAŢIA COMUNITARĂ UNGHENI anunţă înscrierea sculptorilor la „Tabăra de Sculptură Ungheni-555 de ani”

Written by admin on 1 iulie 2017. Posted in Știri

01FUNDAŢIA  COMUNITARĂ  UNGHENI 

anunţă înscrierea sculptorilor la „Tabăra de Sculptură Ungheni-555 de ani”  de la 01 până la 15 iulie 2017.   

Proiectul „Tabăra de Sculptură Ungheni-555 de ani” se va implementa în perioada 21 iulie – 11 august 2017 și are drept scop dezvoltarea profilului cultural al municipiului Ungheni cu  valorificarea creativă a potențialului local și poziției regionale.

Cerințe participant:

  1. CV
  2. Schița/ macheta unei sculpturi libere pentru spațiu exterior ( fie lucrare cu un singur personaj, fie compoziție cu doua sau trei personaje/ de dimensiuni între 1,5 – 2,0 metri înălțime), cu tematica națională inspirată din literatura și istoria neamului nostru (se admit minime trimiteri spre simbolism).

CV-ul și schița/macheta sculpturii se depun la sediul Fundaţiei  Comunitare Ungheni (str. Naţională 7, bir.501, or. Ungheni) sau prin e-mail la adresa: fc_ungheni@yahoo.com,  în perioada  13-15 iulie 2017,  între orele 09.00 – 16.00.

Data limită de depunere a proiectelor: 15 iulie 2017, ora 16.00.

Penru detalii, persoana de contact: Oxana CIOBANU

Tel.: 0236 25309

e-mail: fc_ungheni@yahoo.com

Deschiderea sezonului estival 2017

Written by admin on 29 iunie 2017. Posted in Știri

Primăria municipiului Ungheni anunță deschiderea sezonului estival 2017  la plaja râului Prut și lacul Delia începând cu data de 26.06.2017 oferind posibilitatea cetățenilor de a-și petrece timpul liber și de recreere pe timp de vară.

În perioada sezonului estival, pe aceste plaje va fi asigurată activitatea salvamarilor. Totodată, atenționăm cetățenii să respecte regulile de securitate la scăldat și să nu lase fără supraveghere copii.

De asemenea, Primăria municipiului Ungheni îndeamnă cetățenii să păstreze curățenia pe plaje pentru a ne bucura cu toții de un spațiu de agrement curat.

COMUNICAT DE PRESĂ

Written by admin on 26 iunie 2017. Posted in Știri

COMUNICAT DE PRESĂ

Bune practici de regenerare urbană din Dorohoi/România la Ungheni/Republica Moldova

În perioada 18-21 iunie 2017 o delegație de la Primăria municipiului Ungheni s-a aflat într-o vizită de documentare în Municipiul Dorohoi, Județul Botoșani/România în cadrul Proiectului „Renovarea și modernizarea Centrului de cultură multifuncțional din municipiul Ungheni”, co-finanțat de  către programul polonez de cooperare pentru dezvoltare al  Ministerului  Afacerilor Externe al Republicii Polone în cadrul Programului „Fondul Granturilor Mici“ al „Centrului de Informare pentru Autoritățile Locale din Republica Moldova ” implementat de către „Fondul de Solidaritate al Poloniei în Moldova”.

Proiectul „Renovarea și modernizarea Centrului de cultură multifuncțional din municipiul Ungheni” este implementat de Primăria municipiului Ungheni  și are ca scop modernizarea infrastructurii socio-culturale prin diversificarea și îmbunătățirea serviciilor publice și creşterea nivelului de socializare a locuitorilor. Printre activitățile de bază ale proiectului se număra: un schimb de bune practici în municipiul Dorohoi (1), renovarea căminului cultural din Cartierul Berești și transformarea lui într-un centru de cultură multifuncţional (2), o campanie de informare şi promovarea serviciilor Centrului Cultural Multifuncțional din Cartierul Berești prin intermediul evenimentelor publice și activităților practice/întâlniri publice de cartier, atelier de artizanat pentru promovarea portului popular și meșteșugurilor autohtone/ (3), activităţi socio-culturale /serată muzical-literară, concurs de poezie, muzică și dans, expoziţie de pictură/ și socio-recreative/competiții sportive la jocuri de masă/ șah, joc de dame/(4), un festival folcloric transfrontalier cu participarea reprezentanţilor instituțiilor de cultură, organizațiilor neguvernamentale, artiștilor amatori și meşteşugarilor individuali din municipiile Ungheni și Dorohoi, precum și din alte localități aflate în zona transfrontalieră  Ungheni – Iași/România (5).

În cadrul vizitei de documentare, echipa de implementare și experții Proiectulului „Renovarea și modernizarea Centrului de cultură multifuncțional din municipiul Ungheni” au făcut schimb de bune practici privind implementarea proiectelor de regenerare şi dezvoltare urbană durabilă realizate  în municipiul Dorohoi prin politici şi programe locale specifice. Mai bine de zece ani, Municipiul Dorohoi s-a confruntat cu problemele legate de degradarea spaţiului construit și nevoia de regenerare urbană, în special legată atât de reabilitarea patrimoniului cultural din cartierul istoric al orașului, cât și de îmbunătăţirea condiţiilor de locuire în cartierele cu blocuri multietajate, reamenajarea şi înfrumuseţarea spaţiului public – pieţe, scuaruri, parcuri și modernizarea infrastructurii urbane – de la reţele de apă, gaz şi electricitate până la drumuri şi reţele de transport în comun.

Mesaj de felicitare cu prilejul zilei profesionale – ,,Ziua funcţionarului public”

Written by admin on 23 iunie 2017. Posted in Știri

Stimați colegi,

În fiecare an, în Republica Moldova, pe data de 23 iunie este sărbătorită Ziua funcționarului public. Cu acest prilej aducem cele mai sincere felicitări lucrătorilor din serviciul public.

Instituirea acestei sărbători este o confirmare a rolului funcționarului public în realizarea celui mai important obiectiv – asigurarea unor servicii publice de calitate în interesul cetățenilor. De profesionalismul, dedicația, competența de care dați dovadă zi de zi depinde în mare parte imaginea și credibilitatea unei instituții publice. În acest sens, îmi exprim gratitudinea și aprecierea pentru entuziasmul, perseverența și efortul depus pentru a face față provocărilor de astăzi în vederea realizării proiectelor importante pentru dezvoltarea comunității și îmbunătățirea vieții cetățenilor

În numele Primăriei municipiului Ungheni, dar și personal vă transmit sincere cuvinte de recunoștință și apreciere pentru munca depusă. Vă doresc să aveți parte de sănătate, prosperitate și  noi performanțe în tot ceea ce faceți pentru binele societății.

Cu respect,
Alexandru Ambros,
Primarul municipiului Ungheni.

Pagina oficiala a Republicii Moldova Pagina oficiala a Presedintelui Republicii Moldova Pagina oficiala a Parlamentului Republicii Moldova Pagina oficiala a Guvernului Republicii Moldova Consiliul raional Ungheni