Repararea unei greșeli a trecutului
După aproape 75 de ani de uitare, cavoul în care își doarme somnul de veci prințul Constantin Moruzi, ctitorul principal al Bisericii„Sf. Irh. Nicolae” din cartierul Dănuțeni, a fost renovat. Lucrările au fost finanțate de Primăria municipiului Ungheni, la inițiativa Muzeului de Istorie și Etnografie. Renovarea s-a făcut într-un timp record de către ÎM „Servicii Comunale Ungheni”.
De acum înainte, oricine poate intra să viziteze acest cavou, care ar putea să devină un punct de atracție turistică important. Mai mult ca atât, în preajma bisericii a fost instalat un panou informativ, din care doritorii vor putea afla informații utile despre biserică și despre cavou. Este primul panou de acest gen, instalat la Ungheni.
În ziua de 10 octombrie, cu ocazia aniversării de 110 ani de la moartea feciorului său, Dumitru C. Moruzi, romancier, nuvelist, memorialist, cavoul a fost sfințit în prezența unui număr impunător de oameni. A urmat omagierea lui Dumitru C. Moruzi, în fața celor prezenți ieșind cu discursuri cercetători din Iași și Chișinău. A fost o zi, în care trecutul nostru și istoria au fost la ele acasă.
Notă: Cavoul se află la subsolul bisericii, în aripa dreaptă, de sud, fiind placat cu marmură și având tavanul arcuit, sub formă de cupolă. Intrarea se face direct de afară, pe o scară de circa 5 metri lungime. Inițial, treptele au fost placate cu marmură. Ulterior, au fost distruse, accesul fiind posibil doar pe o scară de lemn.
În august-septembrie 2024, treptele au fost reconstruite. Interiorul a rămas intact.
Descendent al unei influente dinastii de greci fanarioți, care a dat țărilor române doi domnitori: Constantin (octombrie 1777 – iunie 1782) și Alexandru (martie 1792 – octombrie 1801, cu mici întreruperi), prințul Constantin Moruzi (născut în 1816 sau 1819) a făcut două facultăți la München. Știa franceza mai bine ca un francez și era un cunoscător neîntrecut al legislației.
Fiul său, romancierul Dumitru C. Moruzi, scria că tatăl său era de o frumusețe rară, purtător al vechilor tradiții, dar și al unui materialism specific grecesc.
Prințul a participat la Revoluția din 1848, apoi la Mișcarea separatistă de la Iași din 3 aprilie 1866, după care a fost nevoit să se refugieze în Basarabia. Aici, pe lângă alte moșii, avea în proprietate și moșia Dănuțeni, azi cartier al municipiului Ungheni, pe care a cumpărat-o în 1861 de la hatmanul Iordache Balș.
La Dănuțeni și-a petrecut o parte din copilărie nepoata sa, rămasă orfană, care avea să devină viitoarea regină a Serbiei – Natalia Obrenovici. Dănuțeniul i-a fost aproape și feciorului său – scriitorul Dumitru C. Moruzi, care a lăsat pentru posteritate, în opera sa literară, imagini impresionante ale Dănuțeniului și Ungheniului de altă dată, cu oamenii, tradițiile și obiceiurile sale.
Constantin Moruzi s-a stins din viață pe 26 februarie 1886, la Odesa, fiind înmormântat la Ungheni, în biserica pe care a ctitorit-o.