×

2019

Alexandru AMBROS: „Vom păși în anul 2020 cu noi forțe și noi idei de modernizare a orașului Ungheni”

Interviu cu Alexandru AMBROS, primarul municipiului Ungheni 2019

Stimate domnule primar, cum a fost anul 2019 pentru municipiul Ungheni?

Anul 2019 ne-a bucurat cu multe realizări frumoase în diferite domenii, precum: modernizare infrastructură urbană, reabilitare și extindere iluminat stradal, îmbunătățire servicii publice locale, dezvoltare infrastructură de sport și recreere, consolidare parteneriate, etc. Pentru că a fost un an electoral, în 2019 am făcut o totalizare a rezultatelor celor 4 ani de mandat (2015-2019). Vreau să le mulțumesc unghenenilor pentru încrederea acordată. Acest fapt mă motivează să merg înainte. Vom păși în anul 2020 cu noi forțe și noi idei de modernizare a orașului Ungheni.

Care sunt cele mai importante realizări ale anului 2019?

În anul 2019 a fost implementat unul dintre cele mai mari proiecte de reconstrucție a curților blocurilor de locuințe din municipiul Ungheni, lansat în anul 2018. În cadrul primelor 2 etape, au fost reabilitate căile de acces și amenajate locuri de parcare în 21 curți ale blocurilor de locuințe multietajate din cartierele Centru (str. M. Eminescu, Națională, Romană, V. Lupu, A. Boico, C. Porumbescu, M. Cibotaru, etc.), Tineretului (str. Gh. Crestiuc, I. Creangă, Bernardazzi, Decebal, B. P. Hașdeu, G. Ureche, Cosmescu), Dănuțeni (str. Ștefan cel Mare)  și Ungheni Vale (str. Unirii).

Se preconizează reparația altor curți din municipiu pentru anul 2020 ?

În anul următor vom executa lucrări de reparație a căilor de acces a curților incluse în etapele 3 și 4. Este vorba de curțile situate pe străzile A. Boico 9, 13, 15, 17,  B. P. Hașdeu 12, 16, I. Creangă 5, 9, str. Bernardazzi 8, 10, 12, 14,  I. L. Caragiale 3 și 5, str. M. Eminescu nr.41, 47, V. Micle 2, str. Cocostârcilor. Vreau să asigur unghenenii că vom interveni în toate curțile care sunt în stare deplorabilă.

Care alte proiecte au fost implementate în anul 2019?

În domeniul infrastructurii, cu suportul Î. S. „Administrației de Stat a Drumurilor”, au fost reparate capital străzile I. Creangă (porțiunea cuprinsă între străzile Gh. Crestiuc și Romană), Decebal (tronsonul cuprins între străzile Romană și Gh. Crestiuc) și Romană (tronsonul cuprins între străzile Decebal și I. Creangă).

De asemenea, au fost executate lucrări de reabilitare a drumurilor periferice din cartierele Dănuțeni (străzile Burebista, Procernicenilor, Vadul Țuțorei, Artezienei, Nicolae Iorga, Zamfir Arbore, A. Russo, Câmpiilor, I. Slavici, Băilești, Podurilor, Mitropolitul Varlaam și o porțiune a străzii B. Bodoni, stradelele Procernicenilor, B. Bodoni, Ștefan cel Mare) și din Cartierele Berești și Vasilica (străzile G. Meniuc, Florilor, T. Maiorescu, C. Stamati și stradela Mihai Viteazul). Tot în cartieruL Dănuțeni, pe strada Petru Rareș 19, a fost amenajată o parcare cu o capacitate de cel puțin 10 locuri. Lucrări de reabilitare a infrastructurii drumurilor au fost efectuate și în Cartierul Ungheni Deal. Aici a fost construită o cale de acces de tip scări care unește străzcile Horelor și Marinescu și un canal de evacuare a apelor pluviale. Rezultatul este unul cu adevărat frumos, iar această porțiune de drum a devenit mai ușor de parcurs de locuitorii cartierului.Paralel cu executarea lucrărilor de reconstruție a drumurilor, au fost efectuate și lucrări de reparație a trotuarelor de-a lungul străzilor Ștefan cel Mare și Ion Creangă. Au fost reparate …..km de trotuare.

La începutul anului 2019 Primăria municipiului Ungheni a lansat implementarea unui proiect amplu de modernizare și eficientizare a iluminatului public stradal. Acesta prevede înnoirea sistemului de iluminat stradal existent și completarea cu piloni și corpuri de iluminat a tuturor străzilor din oraș. În acest an am reușit să aducem mai multă lumină mai ales în cartierele periferice ale orașului Ungheni. Au fost instalați 48 piloni și montate 388 corpuri de iluminat în cartierele periferice ale municipiului Ungheni (str. Bălțeni, Crestiuc, Al. cel Bun, M. Viteazu, Z. Arbore, O. Ungureanu, Oranjeriei, Unghiului, Cosmescu, C. Porumbescu, P. Cazacu, Crihan, T. Ciobanu, Doina Aldea-Teodorovici, Trandafirilor). De la începutul anului au fost instalate / schimbate circa 750 corpuri de iluminat  pe 25 de străzi din oraș, fiind cheltuiți circa 2,5 mil lei.

Realizări importante avem și în domeniul serviciilor sociale. În acest an, cu suportul financiar al Fondului de Solidaritate al Poloniei am implementat proiectul „Condiții mai bune pentru copiii de vârstă preșcolară din cartierul Ungheni-Vale prin implicare civică”. Au fost efectuate lucrări de reparație a fostei grădinițe din Cartierul Ungheni Vale, pe care sperăm să o redeschidem în anul 2020.  Aici vor fi create 5 grupe de copii cu vârsta preșcolară de 2-7 ani.

În anul 2019 am continuat activitățile de dezvoltare a infrastructurii de sport și de recreere. Fiți de acord, Parcul Central din Ungheni a devenit de nerecunoscut. Probabil este unul dintre locurile cele mai îndrăgite de ungheneni. În acest sens, un aport deosebit l-au avut partenerii din Cluj-Napoca, oraș înfrățit cu municipiul Ungheni. Cu suportul financiar al municipiului Cluj Napoca, am reușit să continuăm și în anul 2019 lucrările de reconstrucție a Parcului și anume a teatrului de vară, fântânii arteziene de grădină publică și a intrării principale  în parc numită Aleea Cluj-Napoca. Recent au început lucrările de construcție a două terenuri de sport, unul de minifotbal și celălalt pentru jocuri de tenis și volei.

Tot în acest an au fost date în exploatare cele două ministadioane de pe teritoriul Stadionului Municipal din Ungheni, construite cu suportul financiar al Uniunii Europene.

Cu suportul Programului Comunitatea Mea, în anul 2019 am elaborat Planulul de Investiții Capitale pentru perioada 2020 – 2023 care include o listă a proiectelor prioritare ce urmează a fi implementate în municipiul Ungheni.

Care sunt angajamentele Primăriei municipiului Ungheni pentru anul 2020 ?

În anul 2020 vom continua proiectul de modernizare și reabilitare a infrastructurii drumurilor din municipiul Ungheni. Toate căile de acces în curțile interioare ale blocurilor de locuințe multietajate vor fi  renovate, amenajate și dotate. În Cartierul Ungheni Deal vom continua lucrările de construcție a străzilor Horelor, Căpriana, Viilor, stradela Marinescu (porțiunea cuprinsă între străzile Delești și Viilor), strada Delești (de la strada Vlaicu Pârcălab și până la intersecția cu stradela Marinescu). Tot pentru anul care vine ne propunem implementare unui proiect ambițios și anume cel de  renovare și construcție a trotuarelor și pistelor de bicicliști pe o lungime de circa 7 km.

Lucrările de reconstrucție și modernizare a Parcului Central din Ungheni vor fi efectuate și în anul 2020. Vom continua să depunem eforturi pentru valorificarea acestui spațiu, așa încât parcul să devină nu doar o zonă de odihnă și agrement, dar și o destinație turistică atractivă.

Pentru anul 2020 sunt preconizate lucrări de reconstrucție și renovare a Pieții Independenții care reprezintă centrul administrativ, istoric și cultural al orașului

Cu suportul financiar al USAID ne propunem construcția a 113 stații de așteptare cu sisteme inteligente de informare în toate cartierele orașului.

Este de menționat faptul ca Delegația Uniunii Europene cu sediul la Chișinău a selectat municipiul Ungheni ca pol de creștere economică și va oferi asistenta financiară pentru implementarea proiectelor în așa domenii ca: infrastructură, servicii sociale, antreprenoriat și economie, etc.

În anul 2020 ne propunem să continuăm trdiția organizării Festivalului Internațional „Hora de la Prut” și Festivalului Castanilor la care vor fi invitate să participe colectivele artistice din țară și de peste hotare.

Care sunt partenerii principali ai Primăriei municipiului Ungheni și cum se desfășoară  colaborarea cu aceștia?

La nivel local avem o bună colaborare cu toate instituțiile publice din oraș. Vreau să remarc, mai ales, implicarea instituțiilor de învățământ în activitățile organizate de Primăria municipiului Ungheni. Exprim mulțumiri managerilor și cadrelor didactice pentru receptivitate și eforturile depuse pentru educarea cetățeanului responsabil care își iubește localitatea.

Un rol aparte în implemenatarea proiectelor comunitare îl are societatea civilă din localitate. În acest context voi menționa așa parteneri fideli precum Centrul de Resurse pentru Dezvoltare Durabilă Locală și Regională (CRDDLR) și Fundația Comunitară Ungheni. Cu multă bucurie, am observat că în acest an au devenit mai active Grupurile de Inițiativă Locală. Prin implicarea Grupului de Inițiativă „Vasilica” și „Pyretus” în Cartierele Berești, Vasilica și Ungheni Vale au fost implementate două proiecte frumoase. Sperăm, în anul 2020 să avem o participare mai activă și a celorlalte Grupuri de Inițiativă Locală.

Printre partenerii străini care ne oferă suport și asistență în dezvoltarea localității sunt: Ministerul de Externe al Poloniei și Fondul de Solidaritate PL, Uniunea Europeană, Agenția Internațională de Cooperare a Germaniei, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Dintre cele 18 orașe înfrățite cu Municipiul Ungheni, cele mai reușite rezultate s-au obținut din colaborarea cu Municipiul Cluj-Napoca și Sectorul 5 București din România: un suport vizibil la renovarea Parcului central și Centrului Cultural Multifuncțional. Totodată, au fost realizate proiecte de succes cu orașele Kutaisi/Georgia, Ararat/Armenia, privind colectarea selectivă a deșeurilor și reducerea efectelor schimbărilor climatice. Prieteni și parteneri fideli sunt și alte orașe înfrățite cu municipiul Ungheni, precum Reghin, Dorohoi și Iași (România), Joniskis (Lituania), Auce (Letonia), Horishni Plavni și Noua Suliță (Ucraina), Andrésieux Bouthéon (Franța), Cascais (Portugalia), Konin (Polonia).

Ce mesaj ați dori să transmiteți unghenenilor în preajma sărbătorilor de iarnă?

 Dragi ungheneni, cu ocazia frumoaselor sărbători de iarnă Vă transmit cele mai calde urări de bine, sănătate și fericire. Fie ca Lumina Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos să Vă aducă multă bucurie în suflet, pace și credință. Să aveți parte de momente magice prilejuite de bucuria reîntâlnirii în sânul familiei, iar noul an să fie mai bogat în împliniri și plin de succese. La Mulţi Ani !