Un nou rezervor pentru asigurarea nonstop a oamenilor cu apă potabilă
Grație Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, la momentul de față, în muinicipiul Ungheni sunt în plină desfășurare lucrările de construcție a unui nou rezervor de apă, pe lângă cele două deja existente.
Acesta va avea capacitatea de 1000 metri cubi, ceea ce va permite o securitate maximă în ceea ce privește asigurarea cu apă potabilă a populației atât din municipiul Ungheni, cât și din regiune.
Costul investiției este de 5 (cinci) milioane de lei, iar finalizarea lucrărilor se planifică pentru sfârșitul anului curent.
De notat că cele două rezervoare existente, fiecare având capacitatea de 600 metri cubi, au fost construite cu peste 50 de ani în urmă. Datorită întreținerii lor corecte, a reparațiilor efectuate, ele sunt funcționale până în prezent.
Datorită noului rezervor, va fi posibilă și extinderea rețelelor de apă, regionalizarea, ceea ce va permite asigurarea cu apă potabilă a unui număr cât mai mare de cetățeni.