Treceri de pietoni iluminate la Ungheni
Unghenenii vor beneficia, în scurt timp, de două treceri de pietoni iluminate: una – în cartierul Dănuțeni, în preajma magazinului ”Moldova”, și a doua – în cartierul Centru, lângă Școala ”Spiridon Vangheli”.
Ambele vor fi realizate în cadrul unor proiecte, finanțate de Fundația Comunitară Ungheni, cu suportul Primăriei. Potrivit Deciziei nr. 6/8 din 29 septembrie 2020 a Consiliului Municipal Ungheni, Primăria va susține financiar, cu câte 20 mii de lei, fiecare dintre cele două proiecte.
Pe 9 octombrie 2020, a avut lansarea oficială a celor două proiecte, la care au participat, în majoritate, tineri ungheneni.
Timp de două luni, se va lucra asupra amenajării trecerilor de pietoni. Totodată, vor avea loc ore de educație rutieră pentru elevi, fiind informați, per total 600 de copii.
Se dorește ca, prin realizarea proiectelor respective, să sporească gradul de siguranță pentru pietonii din cele două zone.
Proiectul „Siguranța în trafic pentru locuitorii cartierului Dănuțeni” este implementat de Grupul de Inițiativă Locală „Dănuțeni”, costul total al acestuia fiind de 52 mii de lei.
Al doilea proiect, „Treceri de pietoni sigure și prietenoase pentru ungheneni”, este implementat de Grupul de voluntari „Pro Ungheni”, valoarea totală al acestuia fiind de 50220 lei.