×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Târgul produselor tradiționale locale la Ungheni

14 noiembrie 2022, Ungheni

 Pe 12 noiembrie 2022, în Piața Independenței (zona adiacentă Primăriei municipiului Ungheni), str. Națională 7, a avut loc Târgul produselor tradiționale locale „Ungheni -560 de ani”, organizat în cadrul  proiectului „Acțiuni durabile pentru creșterea economică prin turism”, implementat de Primăria municipiului Ungheni în parteneriat cu Asociația Obștească „Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă”, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului Primarii pentru Creștere Economică.

Evenimentul organizat a avut ca scop promovarea producătorilor locali și meșterilor populari din regiunea Ungheni, iar obiectivele principale au urmărit educarea consumatorului de a face achiziții de la producătorii locali și meșterii populari pentru a stimula dezvoltarea economică locală, crearea unui mediu deosebit de eficient de transfer al culturii și identității producătorilor locali și a meșterilor populari, asigurarea unui cadru de promovare și susținere a producătorilor locali și a meșterilor populari și atragerea investitorilor în regiunea Ungheni.

La Târgului produselor traditionale locale „ Ungheni -560 de ani” au participat 12 instituții publice, 19 meșteri populari și 19 producători locali (dintre care o bună parte sunt membri ai Cluserului Turistic Regional Ungheni 2030) atât din municipiul Ungheni și localitățile rurale ale raionului Ungheni, cât și din unele orașe și sate ale raioanelor Călărași, Nisporeni, Drochia, Cimișlia. Fermierii locali și meșterii populari au venit la târg cu o ofertă de excepție pentru ungheneni:  vinuri alese, pâine tradițională și cozonaci de casa, miere și produse apicole, branzeturi și lactate, fructe și legume, obiecte de artă și lucrări de artizanat și multe alte surprize.

Astfel, vizitatorii târgului au avut ocazia sa deguste bunătăți și să achiziționeze diverse produse tradiționale: legume și fructe în stare proaspătă, sucuri naturale, gemuri, cipsuri din fructe, diverse fructe uscate și deshidratate în asortiment, vinuri de casă, țuică, plăcinte, turte dulci, caș și branză de oi, articole croșetate și din ceramică, straie naționale, împletituri din fibre vegetale, sculpturi în lemn, picturi, suveniruri. Mulți dintre aceștia au subliniat importanța și necesitatea organizării mai frecvente a unor astfel de evenimente, fiind plăcut impresionați de multitudinea, diversitatea și calitatea vinurilor, produselor apicole și de panificație, legumelor și fructelor cultivate de fermierii locali. În același timp, toți participanții la târg au avut parte și de momente de relaxare, urmărind o cursă de alergări la distanța de 5 km și un concert organizate de Primăria Municipiului Ungheni cu prilejul Festivalului Tineretului.

În cadrul târgului au fost organizate 3 master class-uri în croșetare, broderie, sculptură în lemn, ghidate de meșteri populari locali (Elena GROSU, Zinaida CIBOTARI, Angela RACOVIȚĂ, Valentin RACOVIȚĂ), unde au  participat copii și tineri din municipiul Ungheni.

Reușita evenimentului organizat în municipiul Ungheni în cadrul proiectului „Acțiuni durabile pentru creșterea economică prin turism” se justifică și prin faptul că târgul a fost o veritabilă manifestare expoziţională care a facilitat întâlnirea dintre producători locali, meșteri populari, furnizori de servicii din domeniile aferente, distribuitori şi consumatori din regiunea Ungheni și alte localități din țară, autorităţi locale şi publicul interesat.

Pentru informații adiționale: Ina OLEARCIUC, Manager comunicare, inaolerciuc@gmail.com, tel. +373 699 36 631