Sistem inteligent de control al iluminatului public din Ungheni
Grație Proiectuluui „Sistem de control inteligent al iluminatului public din Ungheni”, finanțat de Ceh Challenge Fund (Fondul Ceh de Provocare) în cadrul Parteneriatului pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) dintre Republica Cehă și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în municipiul Ungheni a fost implementat un sistem avansat de control al iluminatului public de către compania inovatoare cehă DATmoLUX. Acesta a inclus instalarea, în piața centrală recent renovată din Ungheni, Piața Independenței, a 30 de corpuri de iluminat LED noi, cu elemente MSB WL, de dirijare și control la distanță al fiecărui corp de iluminat. A fost instalat și un panou de distribuție și dirijare a iluminatului pe Piața Independenței.
Totodată, vor fi instalate alte trei panouri de distribuție și dirijare a iluminatului stradal în alte zone ale municipiului, astfel ca aici iluminatul public să funcționeze autonom, să nu mai depindă o zonă de alta, cum se întâmpla până nu demult, când, în cazul unei defecțiuni a iluminatului stradal în centru, semnalul dispărea și în Berești sau Dănuțeni.
„Am fost foarte încântați să colaborăm la acest proiect, care a completat perfect investițiile noastre recente în înlocuirea corpurilor de iluminat vechi cu cele de tip LED, îmbunătățirea rețelei de cablu și instalarea de noi panouri de distribuție. Controlul inteligent al iluminatului va contribui la economisirea energiei și protecția mediului, va permite gestionarea și întreținerea eficientă a iluminatului public și îmbunătățirea serviciilor pentru cetățenii noștri”, a declarat Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.
De asemenea, sistemul va fi integrat în platforma smart city Invipo, care este implementată în prezent la Ungheni în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni cheie, implementat de PNUD.
„Am apreciat experiența, în acest proiect, la Ungheni și vedem potențialul de dezvoltare în continuare a soluțiilor noastre inovatoare avansate de control și monitorizare pentru iluminatul public nu doar aici, ci și în alte localități din Republica Moldova”, a menționat Robert Tóth, Managing Director al DATmoLUX, a.s.
Proiectul a fost finanțat de Fondul Provocări: soluții cehe pentru ODD, un motor eficient al inovației și schimbării în regiune.
Dacă sunteți interesați de aceste inovații sau de Fondul Provocări: soluții cehe pentru ODD, vă rugăm să ne contactați la următoarea adresă de email:
cup.applications@undp.org (Parteneriatul Ceh-PNUD pentru ODD).