×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Schimb de experiențe și bune practici în digitalizarea turismului

Pe 21-22 ianuarie, echipa proiectului „Turismul ca serviciu: o experiență la 360 de grade/ TAAS”, a participat la o vizită de studiu în Ljubljana, Slovenia.

În cadrul atelierelor de lucru, au fost prezentate și bunele practici, implementate recent la Ungheni, printre care: elaborarea pagini web turism.ungheni.md, instalarea indicatoarelor turistice pietonale și panourilor cu QR pe 10 străzi din Ungheni etc.

La Ljubljana, echipa din Ungheni, în frunte cu primarul Vitalie Vrabie, a vizitat Centrul de Informare Turistică, unde a luat cunoștință de noi metode de lucru și promovare, cum ar fi: instrumentele noi de numărare a turiștilor, utilizarea unui monitor pe care apar în permanență noutăți despre evenimentele culturale sau locurile de vizitat din oraș, dezvoltarea cartierelor culturale, unde sunt organizate diverse master-classuri, promovarea turismului pe biciclete etc.

Toate aceste practici vor fi analizate și valorificate în procesul actualizării Strategiei de Dezvoltare a Turismului Durabil și Planului de Acțiune a municipiul Ungheni.

Vizita a fost organizată în cadrul proiectului TAAS, finanțat de Uniunea Europeana prin intermediul programului „Interreg Europe”. Primăria municipiului Ungheni este parte a acestui proiect, alături de alți 9 parteneri: Centrul pentru Cercetare și Tehnologie Hellas (CERTH) din Thessaloniki, Grecia; Regiunea Egee de Sud, Grecia; Asociația „Vizitați Tampere”, Finlanda; Agenția de Dezvoltare Regională a Regiunii Urbane Ljubljana, Slovenia; Municipalitatea Fano, Italia; Universitatea Tehnologică Atlantic, Donegal, Irlanda; Municipalitatea Stockholm, Suedia; Asociația „Vizitați Zuid-Limburg”, Țările de Jos; Biroul de Turism Intercomunitar Aspres-Thuir, Franța.