Flori la bustul lui Grigore Vieru
Pe 18 ianuarie, ziua în care s-au împlinit 15 ani de la trecerea la cele veșnice a celui care a cântat ca nimeni altul dragostea de mamă și de neam, Grigore Vieru, reprezentanți ai Primăriei municipiului Ungheni, au mers la bustul poetului.
Cu toții au păstrat un moment de reculegere în memoria marelui scriitor al neamului. Cei care l-au cunoscut personal au povestit despre întâlnirile cu el. Se știe că Grigore Vieru ținea mult la cititorii săi și participa în permanență la întâlniri cu ei.
Flori în cele mai dragi culori ale poetului – culorile tricolorului – au fost depuse pe postament.
Reamintim că numele lui Grigore Vieru îl poartă la Ungheni unul dintre cele mai frumoase scuaruri. Acolo a și fost instalat, în luna mai a anului 2011, bustul poetului, realizat în bronz de sculptorul Eugen Petri din Ploiești, România.