×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Față în față cu cetățeanul

În anul 2022, Primăria municipiului Ungheni a înregistrat 1647 demersuri și 446 cereri de la cetățeni, inclusiv 5 adresări în format electronic.
Cea mai mare parte a cererilor a vizat acordarea ajutorului material (169 cereri), după care urmează obținerea autorizației de defrișare/tăiere a vegetației (46 de cereri) și instituirea custodiei asupra copiilor minori (34 de cereri).
Unghenenii au mai solicitat: reparația unor străzi (13 cereri), amenajarea parcărilor auto în curțile blocurilor cu multe niveluri (9 cereri), amenajarea curților și instalarea iluminatului public (8 cereri), soluționarea problemei câinilor vagabonzi etc.
Totodată, pe parcursul anului 2022, au fost înregistrate 24 de petiții colective, prin care s-a solicitat: rezolvarea problemei iluminatului public stradal, instalarea indicatoarelor rutiere pe unele porțiuni de străzi, construirea unor rețele de canalizare, de gazificare, defrișarea arborilor care, conform solicitanților, prezentau pericol.
Specialiștii Primăriei au examinat toate cererile parvenite, fiind expediate răspunsurile ce se impuneau, în termenii stabiliți de legislația în vigoare.
Doar 1,2% din petiționari au venit cu cereri repetate la aceleași subiecte, ei declarându-se nesatisfăcuți de răspunsurile primite. Solicitările acestora s-au referit în mod special la defrișarea unor arbori care, potrivit lor, prezentau pericol, precum și la reparația unor porțiuni de străzi, amenajarea unor terenuri de joacă și parcări în curțile blocurilor locative.
De către organele ierarhic superioare, au fost remise primăriei spre examinare, în anul 2022, 13 petiții. La toate au fost date răspunsuri în termenii stabiliți de lege.

Urmare a analizei cererilor, demersurilor, petițiilor înregistrate, s-a constatat faptul că locuitorii municipiului Ungheni devin tot mai activi, se implică tot mai mult în viața publică a orașului, se interesează de ceea ce se întâmplă, ei semnalizând, la rândul lor, diverse probleme și venind cu unele soluții.
Un argument în favoarea acestei afirmații este și faptul că, pe parcursul anului 2022, la cele peste 560 de știri, reportaje foto, video, anunțuri plasate pe pagina de facebook a Primăriei Ungheni, au fost înregistrate peste 6000 de comentarii. Oamenii au venit cu opiniile lor, cu propuneri, critici, soluții. Pe ungheneni îi interesează atât realizarea proiectelor de infrastructură, cât și organizarea de evenimente culturale și sportive, ceea ce nu poate să nu bucure.

Dacă, majoritatea cererilor și petițiilor au fost transmise Primăriei pe suport de hârtie, majoritatea cetățenilor venind personal, atunci depunerea solicitărilor de înscriere a copiilor în cele șapte grădinițe ale municipului a fost făcută online. Este o modalitate relativ nou, introdusă în 2021 și care, iată, funcționează. În anul 2022, au fost înregistrate în format electronic 506 solicitări de înscriere a copiilor la grădinițe. Toate au fost examinate, iar copiii au fost înscriși la grădinițe.
Și în continuare, specialiștii Primăriei vor munci pentru eficientizarea relațiilor cu publicul și soluționarea cât mai grabnică și profesionistă a solicitărilor și problemelor oamenilor. În acest sens, pe ultima sută de metri se află amenajarea unui ghișeu unic de informare la parterul primăriei, unde cetățenii vor avea posibilitatea să primească toată asistența necesară.