×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Cluj-Napoca alături de Ungheni. Va fi modernizat scuarul din preajma Judecătoriei

Un nou proiect va fi realizat la Ungheni cu suportul Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Este vorba de „Modernizarea centrului municipiului Ungheni prin soluții inteligente pentru dezvoltarea zonei pietonale”.

Valoarea totală a proiectului respectiv e de peste 4 milioane de lei și va fi implementat în mai multe etape. Primăria Cluj-Napoca va oferi în acest an circa 590 mii RON, ceea ce înseamnă peste 2 milioane de lei moldovenești.

În scurt timp, vor începe lucrările de reabilitare și modernizare a spațiului de vizavi de Piața Independenței, din preajma Judecătoriei Ungheni. Va fi o zonă cu spații verzi, cu bănci și unde oamenii vor putea să-și petreacă timpul liber, aici fiind organizate diverse activități culturale, distractive și de recreere.

În cadrul vizitei de la Cluj-Napoca, primarul Vitalie Vrabie i-a oferit edilului clujean, Emil Boc, un exemplar al schiței de modernizare a acelui sector. Emil Boc, la rândul său, a remarcat faptul că există multe zone verzi, un fapt îmbucurător.

Reamintim că, grație suportului financiar generos oferit de orașul-frate Cluj-Napoca, la Ungheni a fost reabilitat și modernizat Parcul Central „Micul Cluj”, a fost termoizolată Grădinița „Steluța”, a fost amenajat scuarul Primăriei.