Transportul public urban va fi reorganizat și îmbunătățit
Primăria municipiului Ungheni lucrează la un proiect complex de reorganizare și îmbunătățire a transportului public, un proiect important pentru confortul, siguranța și mobilitatea zilnică a locuitorilor.
În ultima perioadă, au fost făcuți deja pași concreți:
- au fost achiziționate 14 microbuze noi,
- precum și 4 autobuze de capacitate medie, care vor sta la baza noului sistem de transport public din municipiu.
La sfârșitul lunii noiembrie, timp de o săptămână, a fost realizat un studiu amplu al fluxurilor de pasageri. Cu ajutorul camerelor video și observatorilor în teren, au fost colectate date reale despre modul în care oamenii folosesc transportul public.
La acest proces a fost implicată o echipă de experți în transporturi de la compania „Inova Solution”, cu experiență în proiecte similare atât în Republica Moldova, cât și în alte țări. Experții au elaborat metodologia de analiză și, împreună cu angajații Primăriei, au colectat date direct din teren.
În total, au fost procesate peste 500 de ore de înregistrări video, realizate în fiecare unitate de transport, în stațiile de transport public și de către observatorii aflați la fața locului. Este una dintre cele mai detaliate analize realizate vreodată pentru transportul public din Moldova.
Au fost analizate:
- zonele cu cea mai mare cerere de călătorii,
- preferințele pasagerilor,
- perioadele de vârf ale cererii,
- problemele semnalate direct de către oameni, prin discuții cu pasagerii.
Studiul a arătat clar câteva aspecte importante:
- activitate deosebit de intensă la stațiile de pe străzile Națională, Ștefan cel Mare, Ion Creangă și Oleg Ungureanu;
- joi dimineața, un număr mare de sosiri la Piața Centrală;
- transportul care vine din nord – din cartierele Vasilica și Berești – este cel mai aglomerat;
- cel mai mare flux de pasageri dimineața a fost înregistrat la intrarea în centrul orașului dinspre sud, unde între orele 8:00 și 9:00 aproape 300 de pasageri pe oră intră în centru.
Pentru Primărie este esențial să fie creat un transport public atractiv, modern și orientat către oameni. De aceea, nu ne bazăm pe presupuneri, ci pe date reale și pe nevoile exprimate de pasageri.
În baza acestor studii, Primăria municipiului Ungheni, împreună cu echipa de experți, a început elaborarea unei noi rețele de rute, care va fi adaptată cererii reale și cerințelor locuitorilor.
În perioada următoare, locuitorii municipiului Ungheni vor beneficia de:
- o nouă rețea de rute,
- mijloace de transport moderne,
- un nou sistem de plată a călătoriei, care va permite schimbarea rutelor fără a plăti suplimentar.
Astfel, pasagerul va putea ajunge mai rapid și mai confortabil de la punctul A la punctul B, iar dacă va fi nevoie să schimbe ruta, nu va plăti de două ori, pentru că vorbim despre o singură călătorie într-un sistem de transport public unic și integrat, creat de Primăria Ungheni pentru locuitorii municipiului.
Vă asigură că lucrăm pentru un transport public mai bun, mai eficient și mai aproape de nevoile oamenilor.







