×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

UPSHIFT Moldova este în căutare de mentori!

UPSHIFT este un program de inovare socială care susține implicarea tinerilor în domeniul economic prin intermediul antreprenoriatului social. În Moldova acest program este implementat de TEKEDU, partener UNICEF Moldova în cadrul proiectului EVA – promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF.

În cadrul acestui proiect, TEKEDU va implementa inițiativa – Inovații sociale și abilitarea adolescenților și adolescentelor pentru combaterea tuturor formelor de violență în toate mediile. Proiectul este adresat adolescenților și adolescentelor din raioanele Cahul și Ungheni care îi va împuternici să acționeze ca agenți de schimbare socială pentru comunitățile lor.

UPSHIFT constituie o metodologie clară de abilitare și susținere a adolescenților și tinerilor în implicarea socio-economică a acestora, astfel programul presupune trei etape – faza de dezvoltare a competențelor, etapa instruirii de tip bootcamp (3 săptămâni) și mentoratul și incubarea (6-9 luni). UPSHIFT va oferi instruire participanților în domeniul antreprenoriatului social ca instrument de combatere a normelor negative din societate și stereotipurile de gen care contribuie la un comportament violent. Programul va consolida cunoștințele adolescenților și tinerilor pentru a identifica, raporta, preveni și aborda toate formele de violență în toate mediile din comunitățile lor.

Cel puțin 10 echipe vor fi selectate la final pentru finanțare și mentorat în implementarea proiectelor sociale în comunitățile locale.

Astfel, TEKEDU este în căutare de zece (10) mentori pentru livrarea de traininguri specializate și sesiuni de formare pe perioada bootcamp-ului din cadrul programului UPSHIFT Moldova și pentru oferirea suportului de mentorat echipelor selectate spre finanțare în perioada de incubare a proiectului.

Perioada de angajare: 1 mai 2021 – 31 decembrie 2021.
Program de lucru: part-time.

Candidatul potrivit va întruni următoarele caracteristici.

Profilul candidatului:

  • Studii superioare în administrație publică, economie, drept, științele sociale sau alte domenii conexe. Studiile de masterat vor constitui un avantaj;
  • Experiență în cel puțin unul dintre următoarele domenii: antreprenoriat, management organizațional, management de proiect, marketing, integrare socială, drepturile omului, etc.
  • Experiența anterioară în domeniul combaterii violenței, promovării egalității de gen sau promovării drepturilor copiilor va constitui un avantaj semnificativ pentru candidați/candidate;
  • Experiență anterioară demonstrată în livrarea de traininguri și sesiuni de informare;
  • Dinamism, flexibilitate, capacitate decizională, orientare către rezultate;
  • Abilități de comunicare, responsabilitate și lucru în echipă.

Este recomandabil ca reședința candidatului/candidatei să se situeze pe teritoriul raioanelor Cahul sau Ungheni.

Competențe și abilități:

  • Cunoașterea fluentă, verbală și scrisă a limbilor română și rusă;
  • Abilități excelente de interacțiune și comunicare;
  • Abilități de lucru în medii multiculturale, multietnice și diverse din punct de vedere socio-economic;
  • Interes pentru probleme sociale și domenii precum egalitatea de gen, combaterea violenței față de copii și educația non-formală;
  • Dedicare valorilor și scopului programului UPSHIFT.

Responsabilități:

  • Participarea la un program de formare și instruire pe durata a două (2) zile destinat pregătirii pentru poziția de mentor (mai 2021);
  • Asigurarea suportului logistic și organizatoric pentru implementarea programelor de instruire pentru 100 de tineri din Ungheni și Cahul;
  • Pregătirea și livrarea de traininguri și sesiuni de formare pe tematici relevante UPSHIFT celor 100 de participanți la program, în cadrul etapei de bootcamp (iunie – iulie 2021);
  • Suport și mentorat pentru echipele de participanți în formularea și consolidarea ideii de proiect;
  • Mentorat și consiliere pentru echipele de participanți selectate pentru a obține finanțare în perioada de implementare a proiectelor (septembrie – decembrie 2021);
  • Livrarea de sesiuni adiționale de formare echipelor de proiect în perioada de mentorat și incubare;
  • Menținerea comunicării constante cu echipele de participanți și facilitarea schimbului de informații între aceștia și echipa de organizare.

Persoanele selectate vor beneficia de training de inducție, instruire și suport.

TEKEDU este o organizație cu zero nivel de toleranță față de abuzuri sub orice formă, în perioada selecției vom evalua profilul candidaților și lipsa antecedentelor penale.

Aplicare și informații suplimentare: 

  • Expediază CV-ul și o scrisoare de motivație la: stresna@tekedu.orgpână la 25 februarie 2021.
  • Candidații/tele pre-selectați/e vor fi invitați/te la un interviu de angajare.
  • Informații suplimentare disponibile la 068 25 25 16, persoană de contact – Daniela Streșnă.

Te încurajăm să aplici, vrem să te cunoaștem!