×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Oraşul tău se schimbă pentru tine. Împreună cu tine

COMUNICAT DE PRESĂ

 100 de tineri generează idei de modernizare a centrelor municipiilor Cahul şi Ungheni

A fost dat startul Hackathonului Urban „Oraşul tău se schimbă pentru tine. Împreună cu tine” 

20 noiembrie 2020 – 100 de tineri din Republica Moldova, dar și din afara hotarelor, se întrunesc astăzi la Hackatonul Urban „Oraşul tău se schimbă pentru tine. Împreună cu tine”. Timp de trei zile, tinerii arhitecţi, urbanişti, specialişti IT vor lucra în 23 echipe şi vor genera idei de modernizare smart a centrelor municipiilor Ungheni şi Cahul. Cele mai bune idei vor fi premiate, unele fiind ulterior transpuse în viaţă.

Echipele participante sunt grupate după regiuni în două evenimente dedicate – pentru Cahul şi Ungheni – care vor fi desfăşurate în paralel în regim on-line. Duminică, echipele participante îşi vor prezenta ideile în faţa juriului. Iniţiativa este organizată de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanţat şi ghidat strategic de Uniunea Europeană, implementat de PNUD şi UNICEF Moldova.

Modernizarea și revitalizarea arhitecturală a centrelor urbane din ambele regiuni este una din activitățile complexe ale Programului EU4Moldova: Regiuni- cheie. Ea este realizată într-o manieră participativă, oamenii fiind resursele generatoare de idei. Evenimentul lansat astăzi este o continuare logică a concursurilor de idei pentru modernizarea centrelor municipiilor Ungheni şi Cahul, desfăşurate în acest an şi la care au fost propuse peste 400 de idei de revitalizare a acestor două centre urbane, dezbaterilor în cadrul conferințelor municipale, precum şi concluziilor formulate de grupurile locale din ambele regiuni ”, susţine Alexandru Pelivan, managerul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie.

Hackathonul Urban pentru Cahul şi Ungheni vine să identifice cele mai potrivite soluții de modernizare a centrului acestor două municipii pe direcțiile: arhitectură, urbanism, ecologie și durabilitate, soluții smart și antreprenoriat.

Municipiul Cahul este considerat pe bună dreptate capitala de sud a Republicii Moldova. Ne dorim un municipiu cu infrastructură modernă, inteligentă, prietenoasă oamenilor şi naturii. Mă bucur pentru entuziasmul tinerilor de a munci în bază de voluntariat şi a genera soluţii moderne de revitalizare a centrului municipiului. Abia aştept să cunosc ideile tinerilor participanţi”, spune Nicolae Dandiş, primarul mun. Cahul.

Hackathonul este consolidat de exercițiile anterioare și concursul de idei pentru regiunile Ungheni și Cahul, cu implicarea activă a localnicilor și autorităților publice. Ca urmare, în fiecare localitate au fost identificate provocări majore și posibile soluții care ar putea ghida echipele în procesul de formare a proiectelor.

Oamenii sunt cei care ştiu cel mai bine cum trebuie să fie un oraş în care vrei să locuieşti. Mă bucur că în echipele înscrise pentru Ungheni avem tineri locuitori ai municipiului, precum şi oameni din alte oraşe din ţară şi de peste hotare. Urez succes echipelor în generarea soluţiilor smart. Ungheni se modernizează pentru a deveni un oraş inteligent, creativ şi prietenos mediului ambiant”, spune Alexandru Ambros, primar al municipiului Ungheni.

Cele 23 de echipe formate vor trebui să soluționeze una sau mai multe probleme din sectoarele menţionate, utilizând datele furnizate de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, precum şi de primăriile Cahul şi Ungheni. Tinerii vor fi ghidaţi de mentori, care sunt experţi în următoarele domenii: tehnologii informaţionale, soluţii smart, urbanism, arhitectură, antreprenoriat.

Mentorii vor ajuta participanții să analizeze datele obţinute şi să dezvolte soluţii inovatoare pentru un oraş inteligent şi centrat pe necesitățile cetățenilor. Pe 22 noiembrie echipele participante îşi vor prezenta în faţa juriului proiectele şi soluţiile oferite. Trei echipe ce au acumulat cel mai mare punctaj per fiecare regiune vor beneficia de premii, gadget-uri smart, în valoare de:

  • Premiul 1: 2.000 Euro
  • Premiul 2: 1.000 Euro
  • Premiul 3: 600 Euro

Hackathonul Urban „Oraşul tău se schimbă pentru tine. Împreună cu tine”  este organizat de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, în parteneriat cu Primăriile municipiilor Cahul şi Ungheni, Tekwill şi IHub Chişinău.

***

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 mln. Euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

Mai multe detalii despre activitățile Programului în regiunile Cahul și Ungheni găsiți pe www.eu4cahul.md și www.eu4ungheni.md

Pentru informaţii suplimentare contactaţi:

Alexandru Pelivan, manager program, EU4Moldova: regiuni-cheie, Tel: +373 68522557, alexandru.pelivan@undp.org

Ina Prisăcaru-Zglavuță, Specialistă comunicare, Programul EU4Moldova: regiuni-cheie, Tel: +373 69141006, ina.zglavuta@undp.org