În centrul atenției – transportul prietenos cu mediul și mobilitatea urbană
Strategia de dezvoltare a transportului prietenos cu mediul și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă s-au aflat în centrul discuțiilor pe data de 16 noiembrie, la conferința transfrontalieră „Transportul prietenos cu mediul și mobilitate urbană durabilă”, organizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea transfrontalieră a transportului prietenos mediului”.
Reamintim că acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, fiind implementat de Primăria municipiului Ungheni în parteneriat cu Primăria municipiului Dorohoi (România) și Centrul Regional de Dezvoltare Durabilă. Grație lui, la Ungheni au fost construite peste 20 de kilometri de trotuare cu piste de bicicliști, au fost instalate semne rutiere, au fost achiziționate 30 de biciclete, au fost organizate maratoane de ciclism, lecții publice în instituțiile de învățământ și preșcolare etc.
Ca o continuare logică a proiectului respectiv, Primăria municipiului Ungheni a început activitatea asupra elaborării Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), prin programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, ceea ce presupune, în ultimă instanță, optimizarea sistemelor de transport public, crearea de piste pentru biciclete, dezvoltarea zonelor pietonale și alte proiecte destinate promovării mobilității urbane durabile.
Mehria Mohammadi, lector universitar la Universitatea Tehnică din Moldova, a venit în fața celor prezenți cu informații utile despre practicile de succes privind planurile de mobilitate urbană durabilă, iar Nataliya Maslyennikova de la Primăria municipiului Dorohoi a vorbit despre experiența Dorohoiului în ceea ce privește PMUD.
De notat că Ungheniul, alături de alte trei orașe din Republica Moldova este pionier în ceea ce privește elaborarea unui plan de mobilitate urbană durabilă. Totodată, municipiul Ungheni, cu excepția capitalei, are, la ora actuală, cele mai multe și mai lungi piste de biciclete din Republica Moldova.