×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Taxa de salubrizare: o obligație a fiecărui cetățean Doar împreună putem face orașul nostru mai curat și mai verde

Cu toții ne dorim un oraș cât mai curat, spații verzi bine amenajate, cu iarba tunsă la timp. Ne dorim iluminare stradală pe timpul nopții, adunarea în timp util a frunzelor de pe străzi și trotuare toamna, deszăpezirea cât mai rapidă a căilor de acces în cazul viscolelor și ninsorilor abundente, plantarea de copaci și arbuști, golirea imediată a coșurilor de gunoi de pe trotuare și așa mai departe.

V-ați întrebat vreodată cât costă aceste servicii și de unde se iau banii?
Codul Fiscal al Republicii Moldova răspunde parțial la această întrebare. O parte din bani (la momentul de față, circa 15% din suma necesară) se adună din taxa de salubrizare.
Taxa de salubrizare a fost introdusă în Republica Moldova, prin lege, în anul 2012. Începând cu anul 2013, ea este obligatorie inclusiv pentru locuitorii municipiului Ungheni.
Atenție! Taxa respectivă este prevăzută de Codul Fiscal al Republicii Moldova, iar mărimea ei – 3 lei lunar pentru persoană în cazul municipiului Ungheni – este stabilită de Consiliul Municipal. Este o plată obligatorie, nu un serviciu pentru care e necesară încheierea unui contract.

Cum se calculează suma spre achitare?
Potrivit art. 291 alin.(2), suma spre achitare este stabilită în funcție de numărul de persoane fizice înscrise la adresa declarată ca domiciliu. Spre exemplu, o familie din 4 persoane, cu excepția celor scutite de această plată (persoanele cu dizabilități severe și copiii cu vârsta de până la18 ani), care își are domiciliul în municipiul Ungheni, trebuie să achite lunar suma de 12 lei. E mult?

De ce trebuie să plătească și cei care, deși au viza de reședință la Ungheni, sunt stabiliți cu traiul în altă parte?
Pentru că legea e aceeași pentru toată lumea, chiar dacă, uneori, pare că nu există o logică.
Pentru a evita orice situație de confuzie, accentuăm încă o dată că se ia în calcul numărul persoanelor care au oficial viza de domiciliu la adresa indicată și nu numărul persoanelor care locuiesc acolo de facto.
!! Deși, în ultimii ani, au crescut semnificativ costurile și, implicit, cheltuielile privind salubrizarea și amenajarea municipiului, mărimea taxei de salubrizare a rămas aceeași din anul 2021 – 3 lei/ persoană lunar.

Stimați ungheneni, mizăm foarte mult pe responsabilitatea dumneavoastră, pe înțelegerea că și noi, ca cetățeni, trebuie să punem umărul la amenajarea și menținerea ordinii în casa noastră comună – municipiul Ungheni.
Dacă aveți întrebări, dacă aveți nevoie de explicații, adresați-vă la Serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul Primăriei Ungheni. Telefon: 0236 23994.
Avizul de plată trimestrial este expediat la domiciliu, în plic. Cetățenii pot solicita avizul și direct de la Serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul Primăriei Ungheni.
Doar împreună putem face orașul nostru mai curat și mai verde!