Posts Tagged ‘Festivalul Castanilor’

Sute de vinuri cu Indicație Geografică Protejată delectate în cadrul celei de-a II-a ediție a Festivalul oeno-gastronomic ”DeVin&DeGust”

Written by admin on 14 mai 2018. Posted in Noutăți

Comunicat de presă

Amatori ai Vinului Moldovei, locuitori din centrul țării, dar și oaspeți de peste Prut au gustat deliciile oeno-gastronomice din regiunile cu Indicație Geografică Protejată ale Moldovei, pe renumita Alee de Castani din orașul Ungheni, într-o atmosferă de primăvară plină cu arome de flori de castan și pe notele muzicale ale renumitelor ansambluri din regiune dar si cu renume national. Cea de-a doua ediție a Festivalului DeVin&DeGust a avut loc, pe 6 mai,  duminică și a întrunit 24 de participanți – companii vitivinicole din toate cele 4 regiuni cu Indicație Geografică Protejată ale Moldovei:

Regiunea IGP „Codru”  – „Castel MIMI”, „Chateau Vartely”, „Doina Vin”, „Agrici Wine”, „Wine International Project (Garling)”, „Migdal – P”, ”Mileștii Mici”, ”Ever Vin”, ”Maurt”.

Regiunea IGP „Ștefan Vodă” – ”Vinăria Purcari”, ”Timbrus”, ”Rădăcini”.

Regiunea IGP „Valul lui Traian” – ”Bostavan”, ”Mold-Nord”, ”Vinăria din Vale”, ”Fautor”, ”DK Intertrade”

Regiunea IGP „Divin” – ”Bardar”, ”Barza Albă”.

Asociația Micilor producători de vinuri: ”Dealul Morii”, ”Mihai Sava”, ”Equinox”, ”Iurco Nicolae”, ”Gogu Winery”, ”Vinăria Nobilă”.

Premieră la Ungheni: Festivalul Castanilor

Written by admin on 24 aprilie 2018. Posted in Noutăți

Foto: Expresul.md

Cu aproape 40 de ani în urmă în centrul orașului Ungheni, pe o distanța de peste 3 km a fost plantată cea mai lunga alee de castani din Moldova și una dintre cele mai lungi alei de castani din Europa. În timp, aceasta a devenit un important obiectiv turistic pentru municipiul Ungheni, care surprinde vizitatorii orașului nostru atât prin distanța pe care se întinde, dar mai ales prin priveliștea spectaculoasă a castanilor înfloriți. Pentru aduce în atenția publicului frumusețea  Aleii de castani, în special atunci când e în floare, dar și originalitatea tradițiilor moldovenești. primăria municipiului Ungheni în parteneriat cu IP Oficiul Naţional al Viei şi Vinului („Wine of Moldova”) va desfășura în acest an prima ediție a Festivalului Castanilor.

„Ideea organizării Festivalului castanilor a fost lansată acum câțiva ani. În acest an am decis să realizăm acest proiect. Sperăm să fie unul pe placul unghenenilor și să devină un instrument bun pentru promovarea  turismului local / național / internațional, a valorile social-culturale și natura urbană a municipiului Ungheni. Preconizăm desfășurarea Festivalului Castanilor la începutul lunii mai.” a declarat Eduard Balan, viceprimarul municipiului Ungheni.

Pagina oficiala a Republicii Moldova Pagina oficiala a Presedintelui Republicii Moldova Pagina oficiala a Parlamentului Republicii Moldova Pagina oficiala a Guvernului Republicii Moldova Consiliul raional Ungheni