×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Sub semnul culturii

Ziua de 15 ianuarie, când este sărbătorit Mihai Eminescu, precum și Ziua Națională a Culturii, este remarcabilă pentru Republica Moldova și, implicit, pentru municipiul Ungheni.

Primăria, împreună cu instituțiile din subordine, a organizat în acea zi, numeroase evenimente culturale.

De dimineață, la bustul lui Mihai Eminescu s-au adunat cei îndrăgostiși de versul eminescian, pentru a marca aniversarea de 174 de ani de la nașterea poetului. Un moment artistic a fost prezentat de Cenaclul „Suflet de poet” de la Casa Limbii Române.

Evenimentul a continuat în după-amiaza aceleiași zile la Casa Limbii Române, cu participarea unor poeți și artiști din Iași, Roman, Chișinău și regiunea Ungheni. Directoarea instituției, Rodica Toma, a gândit acest spectacol sub formă de lecție, unde cu toții și-au reamintit de marele Eminescu, de versul lui miraculos. Viceprimarul Eduard Balan, prezent și dânsul la eveniment, a recunoscut că a rămas plăcut surprins de tot ce s-a produs în această zi, menționând în mod special talentul celor care au ieșit în fața publicului pentru a recita din propria creație sau a interpreta romanțe pe versurile poetului.

Tot pe 15 ianuarie, Muzeul de Istorie și Etnografie a vernisat o expoziție cu genericul „Pentru Eminescu”, care a cuprins picturi și sculpturi importante, aflate în colecțiile instituției.

Ziua Națională a Culturii, marcată în aceeași zi, a fost un prilej bun pentru a-i omagia pe toți cei fără de care cultura și arta nu s-ar dezvolta, precum și fără de care sărbătorile nu ar fi sărbători.
De notat că în gestiunea Primăriei municipiului Ungheni se află 6 instituții de cultură: Palatul de Cultură, Centrul Cultural Multifuncțional „Regina Maria”, Muzeul de Istorie și Etnografie, Casa Limbii Române, Școala de Muzică și Școala de Arte Plastice, cumulând aproape 100 de lucrători din cultură: coregrafi, muzicanți, artiști plastici, dirijori, conducători artistici, pedagogi etc.
Este o muncă mare, zi de zi, pentru a aduce bucurie oamenilor. Prin cultură, municipiul Ungheni devine din ce în ce mai cunoscut. Cultura și arta, așa cum a menționat primarul Vitalie Vrabie, poate contribui nu doar la promovarea imaginii orașului, ci și la dezvoltarea economică a localității, căci evenimentele culturale pot atrage sute și mii de turiști aici.
Pentru munca depusă, Primăria municipiului Ungheni a acordat zeci de diplome de gratitudine lucrătorilor din cultură, cu mențiunea că va fi alături de ei și de acum înainte. Managerii instituțiilor de cultură au primit diplome de apreciere și din partea Direcției Raionale Cultură și Turism.