Primăria municipiului Ungheni lansează Programul „ADOPTĂ UN SPAȚIU PUBLIC !”/2019-2021

Written by admin on 15 ianuarie 2019. Posted in Noutăți

Spațiile publice din cartierele urbei noastre ar putea deveni mai atractive grație unui nou program lansat de Primăria Municipiului Ungheni la inițiativa Centrului de Resurse pentru Dezvoltare Durabilă Locală și Regională (CRDDLR). O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Ungheni pe 28 decembrie 2018. Mai multe detalii despre program ne oferă Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.

Stimate domnule primar ce presupune Programul „Adoptă un spațiu public” ?

Pe data de 28 decembrie 2018 Consiliul Municipal Ungheni a aprobat decizia Cu privire la Programul „Adoptă un spațiu public!” pentru anii 2019-2021. „Adoptă un spațiu public!” este un program de educație verde și amenajare urbanistică. Programul presupune „adoptarea” unui spațiu public pe o perioadă de 3 ani în vederea amenajării și întreținerii acestuia. Spațiul ce urmează să fie adoptat poate fi amplasat în apropierea organizației / instituției care îl „adoptă” sau poate fi un alt spațiu verde (un scuar, o alee, etc.) selectat din lista propusă de Primăria Ungheni. Instituțiile/organizațiile care doresc „să adopte” un spațiu public vor elabora proiecte de amenajare a spațiilor publice „adoptate”, vor achiziţiona şi vor planta primăvara pomi decorativi, arbuști, flori, iarbă, etc., iar în perioada sărbătorilor de iarnă le vor împodobi cu ornamente specifice. Prin acest program ne propunem să modernizăm și să asigurăm o întreținerea mai bună a spațiilor verzi și altor spații publice aflate pe teritoriul orașului.

Cine poate „adopta” un spațiu public ?

Programul „Adoptă un spațiu public!” se adresează atât instituțiilor/organizațiilor private cât și celor publice publice și neguvernamentale care își desfășoară activitatea în municipiul Ungheni. Vreau să menționez că „adoptarea” unui spațiu public este benevolă. Totodată, Primăria Municipiului Ungheni nu va impune sau cere un buget minim pentru amenajarea/întreținerea spațiului „adoptat”. Suma necesară fiecare o va stabili în funcție de mărimea spațiului public, tipul proiectului, plantelor și ornamentelor alese.

Care sunt pașii de urmat pentru „adoptarea” unui spațiu public ?

Pe parcursul acestei luni Primăria municipiului Ungheni va elabora o listă a spațiilor publice care va fi propusă instituțiilor/organizațiilor. În urma unei analize prealabile de cost, acestea vor comunica decizia privind spațiul public pe care dorește să-l „adopte”. În perioada martie – aprilie 2019 instituțiile/organizațiile care doresc să participe în cadrul acestui program vor elabora planul de amenajare a spațiului public „adoptat”. Planul de amenajare trebuie să cuprindă propuneri de activități concrete privind amenajarea spațiului „adoptat” și calendarul lucrărilor de întreținere/udare pe luni. Acest plan va fi prezentat, în cel mai scurt timp, Comisiei de monitorizare și coordonare a implementării Programului „Adoptă un spațiu public!”.

Când instituțiile/organizațiile ar putea să înceapă amenajarea propriu-zisă a spațiului „adoptat?

Primăria Municpiului Ungheni va semna un Protocol de colaborare cu fiecare agent economic/instituție publică/organizație nonguvernamentală care va manifesta intenția de a participa în cadrul programului. Predarea spațiului public „adoptat” se va face la fața locului, împreună cu specialiștii responsabili din cadrul Primăriei. După predarea spațiului public, instituțiile/organizațiile pot să purceadă la amenajarea propriu – zisă: plantare, irigare, mentenanță – activități care ar putea fi desfășurate chiar începând cu primăvara-vara acestui an. 

Ce se întâmplă dacă instituțiile/organizațiile care au „adoptat” un spațiu public nu își respectă angajamentele?

Protocolul de colaborare cu aceste instituții va fi anulat, iar terenul va fi propus altora spre „adopție”. Totodată, este important de specificat că pe teritoriul spațiului public „adoptat” nu pot fi desfășurate lucrări de construcție sau activități cu profit. Aceste terenuri nu sunt înstrăinate și continuă să rămână proprietate publică.

Care ar fi motivația pentru actorii comunitari să participe în cadrul Programului „Adoptă un spațiu public” ?

În ultimii 10 ani în municipiul Ungheni au fost implementate un șir de proiecte ce au avut drept scop dezvoltarea și modernizarea localității noastre. Programul „Adoptă un spațiu public!” este o abordare inovativă a ceea ce numim activism civic și implicare a comunității. În Ungheni deja se practică amenajarea/întreținerea spațiilor publice de către unii agenți economici și instituții publice. Noi ne propunem să facem acest lucru într-un mod organizat, coordonat cu specialiștii în amenajare urbanistică. Actorii comunitari vor avea oportunitatea unică de a participa nemijlocit la modernizarea spațiului urban. Pe de o parte, prin activitatea de voluntariat desfășurată ei vor pune umărul la îmbunătățirea aspectului estetic al localității noastre. Pe de altă parte, un spațiu frumos amenajat și îngrijit va fi un element de promovare a imaginii organizației/instituției care l-a adoptat. Pentru recunoașterea publică a eforturilor depuse de către acestea, Primăria își ia angajamentul să monteze plăcuțe cu un mesaj de mulțumire pe spațiul public „adoptat”.

De unde vine această idee de proiect ?

Am preluat această idee de la Primăria municipiului Cluj-Napoca, oraș înfrățit cu Ungheniul. În timpul vizitelor întreprinse la Cluj-Napoca am aflat mai multe despre acest proiect.

Este o practică care ne-a inspirat și sperăm să fie implementată cu succes și în municipiul Ungheni. Sunt sigur, prin implicarea comunității spațiile publice pot să devină mai amenajate, mai verzi, mai prietenoase și să corespundă standardelor de peisagistică urbană europeană. Dacă fiecare din noi va pune umărul și va contribui creativ, financiar sau prin activități de voluntariat, orașul Ungheni va deveni mai frumos și mai modern.

Trackback from your site.

Pagina oficiala a Republicii Moldova Pagina oficiala a Presedintelui Republicii Moldova Pagina oficiala a Parlamentului Republicii Moldova Pagina oficiala a Guvernului Republicii Moldova Consiliul raional Ungheni