Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a persoanelor în etate

Written by admin on 1 octombrie 2017. Posted in Noutăți

De ziua Internațională a persoanelor în etate sărbătorită în mod tradițional pe data de 1 octombrie, în numele Primăriei municipiului Ungheni și personal vă transmit cele mai calde urări de bine și de sănătate.

Ne închinăm cu plecăciune în fața Dumneavoastră, exprimându-ne recunoștința pentru tot binele de care astăzi ne bucurăm. Vă mulțumim pentru munca depusă și nopțile nedormite, pentru dragostea nemărginită cu care ați crescut și educat tânăra generație. Și astăzi, încărunțiți de vreme, dar senini la chip, aveți destulă răbdare să ne ascultați și să ne învățați să privim cu mai multă înțelepciune la realitățile pământești.

Această zi dedicată persoanelor în vârstă vine totodată să atenționeze întreaga societate asupra situației acelora care din cauza poverii vârstei trebuie adesea să înfrunte multiple și grele probleme. În acest sens, ne exprimăm solidaritatea față de doleanțele persoanelor vârstnice de a avea un trai decent, asigurându-i de toată susținerea noastră.

Dragii noștri,
Vă dorim să aveți parte de pace și liniște sufletească, bucurându-vă de toată dragostea și atenția celor din jur.

Cu deosebită stimă,
Primarul municipiului Ungheni,
Alexandru AMBROS

Tags: ,

Trackback from your site.

Pagina oficiala a Republicii Moldova Pagina oficiala a Presedintelui Republicii Moldova Pagina oficiala a Parlamentului Republicii Moldova Pagina oficiala a Guvernului Republicii Moldova Consiliul raional Ungheni