Mesaj de felicitare al primarului municipiului Ungheni, Alexandru Ambros cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului

Written by admin on 7 aprilie 2018. Posted in Noutăți

Stimați concetățeni,

În preajma sfintei sărbători a Învierii Domnului, Vă transmitem sincere felicitări și calde urări de bine. Această mare sărbătoare a creștinătății are o semnificație și importanță deosebită pentru noi căci a adus omenirii speranța mântuirii și a vieții veșnice prin sacrificiul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În Noaptea Învierii ne vom îndrepta pașii spre Sfânta Biserică pentru a primi focul haric, pentru a sărbători minunea Învierii Domnului.

Fie ca Lumina Sfântă care coboară pe pământ să găsească adăpost în sufletele noastre, să ne întărească credința, să ne călăuzească spre a înfăptui cât mai multe lucruri bune.

Sărbătorile Pascale sunt și un bun prilej pentru a fi mai aproape de cei dragi, pentru a dărui iubire și grijă, ne reamintesc să fim mai buni, mai milostivi și mai receptivi la nevoile semenilor.

Dragi ungheneni,

Fie ca aceste zile pline de lumină să Vă aducă împăcare în suflet, iertare și încredere în puterea și dragostea nemărginită a Domnului.

Să aveți parte de sărbători luminate alături de cei dragi.

Hristos a înviat!

Cum multă căldură,
Primarul municipiului Ungheni,
Alexandru AMBROS

Trackback from your site.

Pagina oficiala a Republicii Moldova Pagina oficiala a Presedintelui Republicii Moldova Pagina oficiala a Parlamentului Republicii Moldova Pagina oficiala a Guvernului Republicii Moldova Consiliul raional Ungheni