Lucrări de renovare a străzilor în cartierele Tineretului, Centru și Dănuțeni

Written by admin on 10 iulie 2017. Posted in Fără categorie

În curând, locuitorii de pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Ungheni vor avea un drum mai bun. La începutul lunii iunie au fost demarate lucrări de reparație capitală a îmbrăcămintei rutiere, etapa II a acestei străzi pe porțiunea cuprinsă între str. Romană și str. Mihai Eminescu. Costul estimativ al lucrărilor care vor fi executate este de 2,3 mln lei.

De asemenea, au fost demarate lucrări de reparație capitală a îmbrăcămintei din asfalt a străzii Ghenadie Crestiuc și a intrărilor în curțile blocurilor adiacente acestei străzi. Costul estimativ al lucrărilor este de aproximativ 3 mln lei.

Ca o continuitate a lucrărilor de reparație a drumurilor în varianta albă începute în 2015, au fost inițiate lucrări de reparație și a unor străzi din cartierul Dănuțeni. Potrivit viceprimarului municipiului Ungheni, Cristofor Codreanu, vor fi executate lucrări de reparație pe următoarele străzi: Crihan, Doina Aldea – Teodorovici, Trandafirilor, Cazacu, Doncev, Ion Aldea – Teodorovici, Moruzi și Independenței pe o lungime de circa 3,6 km cu o suprafață de aproximativ 13 mii m². Conform contractului de antrepriză, costul lucrărilor de reparație a acestor străzi este estimat de circa 1,8mln. lei alocați din Fondul Rutier și contribuție din Bugetul Local.

La începutul lunii iulie 2017 vor începe lucrările de construcție a rețelei de canalizare pentru evacuarea apelor pluviale pe strada Cocostârcilor din cartierul Dănuțeni. Totodată această stradă va fi reparată în variantă albă. În scurt timp, după inițierea unui concurs și identificarea antreprenorului, vom reîncepe și lucrările de construcție a tronsoanelor pentru evacuarea apelor pluviale din străzile Ștefan cel Mare și Decebal” a menționat Cristofor Codreanu, viceprimarul municipiului Ungheni.

Tags: , , , , ,

Trackback from your site.

Pagina oficiala a Republicii Moldova Pagina oficiala a Presedintelui Republicii Moldova Pagina oficiala a Parlamentului Republicii Moldova Pagina oficiala a Guvernului Republicii Moldova Consiliul raional Ungheni