Lansarea Centrului Pilot de informare pentru cetățeni

Written by admin on 12 noiembrie 2013. Posted in Parteneriat durabil lărgit pentru reforma de descentralizare, Știri

  Ungheni, 11 noiembrie  2013

La 21 noiembrie 2013, ora 11.00, în incinta Primăriei orașului Ungheni va avea loc evenimentul de lansare a   Centrului Pilot de Informare pentru Cetățeni.

Centrul  Pilot de Informare pentru Cetățeni reprezintă o activitate cheie  din cadrul proiectului Parteneriat  lărgit durabil pentru reforma de descentralizare”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul EuropeAid/132706/L/ACT/MD și implementat de Primăria orașului Ungheni în parteneriat cu Primăria oraşului Orhei şi Centrul Regional de Dezvoltare Durabilă

Misiunea Centrului Pilot de Informare pentru Cetățeni vizează îmbunătățirea serviciilor și activității autorităților publice locale într-un mod care să corespundă nevoilor şi dorinţelor cetăţenilor.

Scopul Centrului Pilot de Informare pentru Cetățeni este axat pe realizarea de către autoritățile administraţiei publice locale a unui serviciu pentru cetăţeni care să îi sprijine cu profesionalism şi promptitudine în rezolvarea problemelor, în obţinerea de informaţii publice și în stimularea participării cetăţeneşti la luarea deciziilor.

Grupul țintă al Centrului de Informare pentru Cetățeni sunt locuitorii orașului Ungheni.

Centrul Pilot de Informare pentru Cetățeni este creat pentru a fi în exclusivitate în slujba cetățeanului și pentru a răspunde în mod cât mai eficient, prompt și cu profesionalism solicitărilor acestuia.

Centrul Pilot de Informare pentru Cetățeni se află în sediul Primăriei oraşului Ungheni, într-un spaţiu primitor la parter, uşor accesibil, de unde cetăţenii vor putea primi informații despre organizarea și funcționarea Consiliului  orășenesc Ungheni, tipurile de servicii furnizate de primărie şi execuţia bugetului orașului, despre actele normative locale cu referire la drepturile cetățenilor. De asemenea, cetăţenii vor putea fi ghidaţi în procesul de obţinere a actelor necesare pe care le solicită de la autoriotăţile publice locale.

În cadrul Centrului Pilot de Informare pentru Cetățeni oamenii vor comunica, se vor informa, își vor exprima opiniile lor privind planificara bugetului orașului, politicile publice locale şi integrarea grupurilor vulnerabile, vor obține informații din cele mai diverse domenii, vor face sugestii şi recomandări.

Persoana de contact: Svetlana CIOBANU, manager de proiect

Telefon: 236 23668; e-mail: crdd_ungheni@yahoo.com

Tags: ,

Trackback from your site.

Pagina oficiala a Republicii Moldova Pagina oficiala a Presedintelui Republicii Moldova Pagina oficiala a Parlamentului Republicii Moldova Pagina oficiala a Guvernului Republicii Moldova Consiliul raional Ungheni