Competiții sportive transfrontaliere: Ungheni (Moldova) – Novoselitsya (Ucraina)

Written by admin on 17 ianuarie 2019. Posted in Noutăți

Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, municipiul Ungheni a găzduit competițiile sportive transfrontaliere Ungheni (Moldova) – Novoselitsya (Ucraina)organizateîn cadrul proiectului Mod sănătos de viață asigurat de o infrastructură sportivă transfrontalieră modernă”. Scopul acestor competiții a fost promovarea modului sănătos de viață prin sport.

La evenimentul de deschidere oficială a turneelor sportive la volei și fotbal, Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni le-a urat mult succes echipelor  sportive și a subliniat că cel mai frumos rezultat va fi consolidarea cooperării dintre cele două orașe înfrățite. „Urmare  implementării acestui proiect amatorii de sport din Ungheni și din Novoselitsya vor beneficia de o infrastructură sportivă modernă. În spațiul adiacent stadionului municipal din Ungheni se execută lucrări de amenajare a două terenuri de sport: unul de minifotbal și altul multifuncțional- de tenis, volei și baschet. Rețeaua de iluminat este deja instalată, iar terenurile au fost împrejmuite. Odată cu îmbunătățirea condițiilor meteo va fi instalat învelișul din iarbă artificială pentru terenul de minifotbal și învelișul cauciucat pentru terenul multifuncțional. Planificăm să dăm în exploatare cele două terenuri sportive la primăvară. Important este faptul că terenurile amenajate vor fi accesibile tuturor amatorilor de sport”, a declarat Alexandru Ambros.

În debutul competițiilor sportive a avut loc un joc spectaculos al echipelor de volei. Sportivele de la liceul teoretic „Gh. Asachi”  au obținut cupa câștigătoare înregistrând un scor de 3:0. Performanțe bune au înregistrat și voleibaliștii Școlii Sportive Ungheni clasându-se pe primul loc cu scorul de 3:2.  La fotbal, echipa de FCM Ungheni a fost învinsă de echipa din Novoselitsya cu scorul de 4:2. Competițiile transfrontaliere s-au  încheiat cu mechiul la minifotbal între echipele de juniori, în care trofeul a fost câștigat de fotbaliștii din Ungheni cu un scor de   7:2.

Meciurile amicale s-au desfășurat conform standardelor internaționale de joc și de jurizare. Participanții au fost decorați cu diplome, medalii și cupe. Competițiile transfrontaliere desfășurate la Ungheni au încheiat șirul activităților de promovare a sportului și a modului sănătos de viață organizate în cadrul proiectului Mod sănătos de viață asigurat de o infrastructură sportivă transfrontalieră modernă”. Competiții sportive similare s-au desfășurat în perioada  29 – 31 octombrie 2018 în orașul Novoselitsya, Ucraina la probele de volei și fotbal.

„Aducem mulțumiri partenerilor de la Novoselitsya, antrenorilor și sportivilor din ambele orașe pentru implicare și participare activă la campionatele transfrontaliere. Am avut parte de competiții sportive interesante în care a câștigat prietenia și modul sănătos de viață. Suntem pe ultima sută de metri în implementarea proiectului și sperăm, în scurt timp, să ne bucurăm împreună de o infrastructură sportivă modernă atât în municipiul Ungheni, cât și în orașul Novoselitsya”, a subliniat în luarea sa de cuvânt Victoria Darie, manager de proiect.

Proiectul Mod sănătos de viață asigurat de o infrastructură sportivă transfrontalieră modernă este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul de cooperare teritorială a Parteneriatului Estic Moldova-Ucraina.

Pentru mai multe detalii, Vă rugăm să contactați: Victoria Darie, manager de proiect. Tel. de contact: +373 236 25309

Trackback from your site.

Pagina oficiala a Republicii Moldova Pagina oficiala a Presedintelui Republicii Moldova Pagina oficiala a Parlamentului Republicii Moldova Pagina oficiala a Guvernului Republicii Moldova Consiliul raional Ungheni