Centrul de Informare pentru Cetățeni deschis la Ungheni (foto)

Written by admin on 21 noiembrie 2013. Posted in În desfășurare, Parteneriat durabil lărgit pentru reforma de descentralizare, Realizate, Știri

Centrul de Informare pentru Cetățeni deschis la UngheniAstăzi, 21 noiembrie a avut loc evenimentul de lansare a   Centrului Pilot de Informare pentru Cetățeni din orașul Ungheni.

Primarul orașului Ungheni împreună cu angajați din cadrul primăriei, consilieri orășenești, reprezentanții ai societății civile,  șefi de instituții publice, reprezentanți ai mass-mediei locale, precum și oaspeți de la Primăria orașului Orhei au participat astăzi la deschiderea oficială a Centrului de Informare pentru Cetățeni.

Situat la parterul primăriei Ungheni, Centrul de Informare pentru Cetățeni are drept scop îmbunătățirea serviciilor și activității autorităților publice locale într-un mod care să corespundă nevoilor şi dorinţelor cetăţenilor.

”Centru de Informare pentru Cetățeni reprezintă contactul prim al cetățenilor cu administratia publică locală, este locul unde cetățenilor li se oferă posibilitatea de a-și exprima opiniile. Prin intermediul acestui Centru va avea loc participarea directă a cetățenilor la procesul de luare a deciziilor, dar totodată aceștia vor avea acces gratuit și permanent la informațiile administrative” a accentuat  Alexandru Ambros în alocuțiunea sa.

Evenimentul a fost salutat de către șeful Biroului Consular Ungheni, consulul Petru Lițiu care a punctat importanța unui astfel de mecanism în orașul Ungheni, spunînd că ”un om informat este un om puternic”. Viceprimarul orașului Orhei, Roman Boțan a menționat că crearea Centrului de Informare pentru Cetățeni în Ungheni reprezintă un pas important în procesul de descentralizare.

Menționăm că, Centrul  Pilot de Informare pentru Cetățeni reprezintă o activitate cheie  din cadrul proiectului „ Parteneriat  lărgit durabil pentru reforma de descentralizare”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul EuropeAid/132706/L/ACT/MD și implementat de Primăria orașului Ungheni în parteneriat cu Primăria oraşului Orhei şi Centrul Regional de Dezvoltare Durabilă.

Tags:

Trackback from your site.

Pagina oficiala a Republicii Moldova Pagina oficiala a Presedintelui Republicii Moldova Pagina oficiala a Parlamentului Republicii Moldova Pagina oficiala a Guvernului Republicii Moldova Consiliul raional Ungheni