Cartierele periferice în atenția Primăriei municipiului Ungheni

Written by admin on 12 iulie 2019. Posted in Fără categorie

În municipiul Ungheni sunt în plină desfășurare mai multe proiecte de reconstrucție a străzilor și acceselor în curțile blocurilor de locuit. Lucrări de îmbunătățire a infrastructurii rutiere și a serviciilor publice se efectuează atât în cartierele din centrul orașului, cât și în cartierele periferice.

Recent, au fost finalizate lucrările de reparație în pietriș a străzilor Artezianei și Vadul Țuțorii din cartierul Dănuțeni, prilej de bucurie pentru locuitorii acestor străzi. „Noi, cei care locuim de mai mult timp aici ne-am deprins cu acest drum. Mai greu era, însă, pentru părinții care își duc copii la școală, grădiniță. Suntem mulțumiți că au fost reparate aceste străzi și sperăm să se facă și alte lucruri frumoase în orașul nostru” ne-a mărturisit doamna Lidia, locuitoarea străzii Artezianei.

De reabilitarea drumurilor s-au arătat mulțumiți și locuitorii străzii Vadul Țuțorei. Bălțile enorme create în urma ploilor abundente făceau deplasarea cu greu pe aceste străzi și creau condiții favorabile pentru înmulțirea insectelor și răspândirea mirosului urât. Acum, spun cetățenii, situația s-a îmbunătățit considerabil.   

Lucrări de reparație se desfășoară și pe strada Nicolae Iorga din cartierul Dănuțeni. Acest drum va fi reparat în variantă de pietriș. Întrebat, de ce se practică reparația în variantă de pietriș a unor drumuri din cartierele periferice, Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni, a explicat că aceasta este o primă etapă pentru reabilitarea drumurilor de țară. „Mai apoi va urma instalarea rețelelor de canalizare și doar după executarea acestor lucrări se poate discuta despre asfaltarea drumurilor din cartierele periferice” a specificat primarul. La fel, a fost reparată și stradela M. Varlaam din cartierul Dănuțeni.

Alt cartier, alte lucrări. Săptămâna trecută a început reconstrucția accesului dinspre strada Horelor spre strada Marinescu din Cartierul Ungheni Deal. „Urmare solicitării locuitorilor din această zonă au fost inițiate lucrări de îmbunătățire a porțiunii de drum care leagă străzile Horelor și Marinescu. Pe timp de toamnă și iarnă, acest drum era impracticabil. Calea de acces este situată pe pantă, ceea ce creează probleme de deplasare, mai ales pentru copii care zilnic merg pe aici spre școală sau grădiniță”, a menționat Alexandru Ambros. Conform proiectului de execuție a lucrărilor aici va fi construită o cale de acces de tip scări și un canal de evacuare a apelor pluviale.

„De multe ori, locuitorii cartierelor periferice se plâng că acordăm mai puțină atenție acestor cartiere. Vreau să spun că, atunci când se ia o decizie de reabilitare a unei străzi, spațiu public, se ține cont de numărul beneficiarilor, de fluxul transportului și a pietonilor pe e o stradă sau alta. În condițiile unui buget modest, este evident, se optează pentru zonele mai populate/vizitate de locuitorii orașului. Totuși, se observă cu ochiul liber că, în ultimii ani, s-a lucrat deopotrivă pentru crearea unor condiții mai bune de trai, în toate cartierele municipiului Ungheni. Recent, în cartierul Ungheni Deal am îmbunătățit serviciile de alimentarea cu apă pentru zonele în care presiunea acesteia era foarte mică. Tot aici au fost construite două stații de așteptare a transportului public. Pentru locuitorii cartierului Dănuțeni a fost amenajat un scuar, iar locuitorii cartierelor Berești și Vasilica se pot bucura acum de o adevărată bijuterie – Centrul Cultural Multifuncțional „Regina Maria” care oferă o gamă largă de servicii socio-culturale și recreative. La solicitarea cetățenilor din Cartierul Ungheni –Vale a fost  construit un drum de ocolire pentru transportul greu și accesul catre plaja rîului Prut. Astfel, traficul intens de pe străzile Unghiului și Suceava nu va mai crea disconfort locuitorilor din această zonă. La moment, implementăm un proiect de regenerare urbană în cartierul Ungheni-Vale. Aici va fi reconstruită și redeschisă o grădiniță de copii. Astfel, sperăm să soluționăm problema supraaglomerării grădinițelor din centrul orașului și din cartierul Dănuțeni” a declarat Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.

Trackback from your site.

Pagina oficiala a Republicii Moldova Pagina oficiala a Presedintelui Republicii Moldova Pagina oficiala a Parlamentului Republicii Moldova Pagina oficiala a Guvernului Republicii Moldova Consiliul raional Ungheni