Alexandru AMBROS: „Sunt sigur că municipiul Ungheni va rămâne pe mâini bune”
Primarul Alexandru Ambros, cu 4 mandate la activ, și-a anunțat demisia. În rândurile ce urmează veți afla de ce a demisionat, ce lasă în urmă, care îi sunt planurile de viitor.
„Dacă facem o retrospectivă a ultimilor 16 ani, pot să afirm că orașul s-a schimbat radical”
Domnule Alexandru Ambros, sunteți, la ora actuală, cel mai longeviv primar al Ungheniului din toate timpurile. Numărul proiectelor implementate în cei 16 ani de activitate ca primar este imens. O simplă înșiruire a acestora ar ocupa, probabil, câteva ore sau câteva pagini de ziar. De aceea v-ași ruga să menționați, pentru început, doar câteva proiecte, care considerați că au avut cel mai mare impact asupra Ungheniului.
Dacă facem o retrospectivă a ultimilor 16 ani, pot să afirm că orașul s-a schimbat radical. Aveți dreptate, este practic imposibil să enumerăm toate proiectele care au fost realizate, căci sunt extrem de multe. De aceea le voi menționa pe cele cu un impact major și voi începe cu un proiect finanțat de Uniunea Europeană, care se numește „Sistem de securitate în traficul rutier”. Datorită acestuia, am asigurat securitatea cetățenilor, fiind schimbate toate semafoarele din oraș, fiind instalate semafoare pentru pietoni, fiind aplicate marcaje etc. Vă reamintesc că, acum zece ani, în oraș nu exista nici un semafor pentru pietoni. Acum problema este rezolvată,
Au fost renovate clădirile liceelor: „Gheorghe Asachi”, „Alexandr Pușkin”, „Vasile Alecsandri”, „Mihai Eminescu”. În cea mai mare parte, banii au venit din fonduri europene, dar și din fonduri guvernamentale. Felul cum arată azi aceste licee și condițiile care au fost create vorbesc despre faptul că decizia a fost corectă. Ce putem avea mai scump decât tânăra generație?
Un alt proiect ce merită a fi menționat este reconstrucția Centrului Cultural Multifuncțional „Regina Maria”, creat într-un sector periferic – Berești-Vasilica. Este un adevărat centru, unde oricine poate să-și satisfacă interesele și necesitățile, să-și dezvolte aptitudinile conform intereselor lor. Astfel de centre ne dorim să avem în fiecare sector.
O altă problemă care a fost rezolvată este reparația părții carosabile a străzilor pe care circulă transportul public urban. Era imposibil să reabilităm toate cele peste 170 de străzi, de aceea am decis să începem cu cele mai solicitate.
Nu pot să nu menționez și fondarea întreprinderii de salubrizare AVE Ungheni, care a fost creată practic de la zero. În ceea ce privește managementul deșeurilor, am fost pionieri în Republica Moldova, iar întreprinderea este una dintre cele mai bune din țară. Foarte mulți primari, reprezentanți ai autorităților publice locale vin și acum să studieze experiența pe care o avem.
Să nu uităm de Parcul „Micul Cluj”. Cu zece ani în urmă, acesta arăta foarte urât. La momentul de față, e o bijuterie a întregului oraș, cu alei și zeci de sculpturi, cu terenuri de joacă și de sport, cu un teatru de vară etc., acesta fiind locul preferat a mii de ungheneni, de la mic la mare. Voi reaminti că partener principal ne-a fost Primăria municipiului Cluj-Napoca, oraș înfrățit cu Ungheniul. Nu întâmplător parcul poartă numele „Micul Cluj”. Cei care ne vizitează rămân impresionați de acest loc.
„Am promis – am făcut”
V-aș propune să ne oprim la proiectele realizate în ultimul dumneavoastră mandat de primar. Am în față angajamentele pe care le-ați anunțat în campania electorală din 2019 și cred că e bine să le parcurgem, pentru a vedea ce ați reușit din tot ce ați promis. Deci, promiteați atunci că va fi dezvoltat iluminatul stradal econom și eficient pe întreg teritoriul municipiului Ungheni.
Am promis – am făcut. Suntem, poate, unicul oraș din Republica Moldova care are schimbat în totalitate iluminatul public. Toate cele peste 3000 de corpuri de iluminat sunt econome, de tip LED, iar calitatea iluminării este bună. Acest proiect este un motiv de mândrie pentru noi.
Iată alte două promisiuni: „Va fi reconstruită magistrala de apă și reparată capital strada Națională. Piața Independenței, care reprezintă centrul administrativ, istoric și cultural al orașului, va fi reconstruită și reamenajată”.
Și aceste promisiuni au fost îndeplinite. Diferența e foarte mare între ceea ce a fost și ce este în prezent. Probabil, multă lume își amintește în ce stare era strada centrală a Ungheniului: devenise mai urâtă în comparație cu multe alte străzi din Ungheni. Datorită Programului „EU4Moldova: regiuni-cheie”, am organizat un sondaj și ne-am bucurat foarte mult că oamenii, în majoritate, au răspuns că văd ca prioritate pentru oraș reconstrucția străzii Națională și a Pieței Independenței. Ceea ce-și doreau unghenenii corespundea exact cu angajamentele pe care le luasem în 2019. Deci, în primul an am schimbat rețelele de apă și canalizare, în al doilea an am reabilitat partea carosabilă, iar în al treilea an – am construit trotuare și piste de bicicliști, am reabilitat în totalitate Piața independenței. Putem afirma cu mândrie că orașul nostru arată acum altfel, inclusiv centrul.
Dacă ați menționat pistele de bicicliști, voi da citire unui alt angajament: „Vor fi renovate și construite trotuare și piste de bicicliști pe o lungime de circa 7 km”.
Datorită unui proiect din cadrul Programului Operațional Comun „România – Republica Moldova”, am construit peste 20 de kilometri de piste de bicicliști și trotuare adiacente, ceea ce duce, cu siguranță, la un nivel mai bun al vieții și satisfacției cetățenilor.
Să trecem la un alt angajament din 2019 – extinderea sistemului de canalizare și asfaltarea drumurilor locale/ străzilor din cartierele periferice ale orașului: Dănuțeni, Ungheni Vale, Ungheni Deal, Berești și Vasilica.
În ceea ce privește construcția sistemelor de canalizare, sunt proiecte care nu se prea văd, dar trebuie realizate, căci sunt foarte importante pentru orice localitate. În ultimii ani, am extins rețelele de canalizare pe trei străzi din sectorul Berești-Vasilica, pe câteva străzi din centru și într-un cartier întreg (cartierul nou) din sectorul Dănuțeni. Acum deja se poate de trecut la o nouă etapă – asfaltarea acestor străzi.
Cu referire la asfaltarea străzilor în cartierele periferice, avem și aici realizări. În sectorul Ungheni Deal am asfaltat o porțiune foarte anevoioasă – strada Viilor și o parte din strada Coșbuc. Pe aici, trebuie de menționat, circulă și transportul public urban. În sectorul Ungheni Vale am reabilitat capital strada Unghiului, dar nu înainte de a construi aici și rețelele de canalizare. Acum strada Unghiului arată ca o stradă principală în acest sector. La Berești-Vasilica au fost reparate străzile: Mihai Viteazul, Procelnicenilor și Hotin. Reabilitarea lor a fost posibilă cu suportul Consiliului Raional, banii fiind alocați din Fondul rutier. Nu am uitat nici de sectorul Dănuțeni, unde a fost reparată capital strada Zamfir Arbore, o arteră importantă, pe unde circulă transportul public urban. În scurt timp, va începe construcția capitală a străzii Tereza Sobolevschi din același sector.
Bineînțeles că mai sunt multe străzi care necesită reparație, mai ales la Dănuțeni, care este un sector foarte mare. Oamenii trebuie să știe că se va purcede la asfaltarea străzilor de aici nu înainte de a rezolva problema cu extinderea rețelelor de canalizare. În prezent se lucrează asupra proiectelor tehnice de execuție atât pentru Dănuțeni, cât și pentru Berești-Vasilica.
Să continuăm cu angajamentele luate în 2019. „Toate căile de acces în curțile interioare ale blocurilor locative vor fi renovate și amenajate”, afirmați atunci.
Curțile blocurilor locative arătau jalnic, unele nu fuseseră reparate și amenajate de mai bine de 50 de ani. Acum pot să zic că în proporție de 80% curțile au fost reparate. Vor fi reparate, cu siguranță, și celelalte. Am avut grijă ca în curți să avem și locuri de parcare, și locuri de joacă pentru copii, și locuri pentru scuturatul covoarelor sau înșiratul albiturilor. Ne-am gândit că și oamenii ce locuiesc la bloc trebuie să beneficieze de toate condițiile necesare, să se simtă și în curte ca acasă.
Să vorbim pe scurt de stațiile de așteptare a autobuzelor – o altă promisiune făcută cu patru ani în urmă.
Și această promisiune am îndeplinit-o. În municipiul Ungheni au fost construite 106 stații de așteptare, dintre care zece sunt cu puncte comerciale care vor fi deschise în cel mai scurt timp. Am fost întrebați în repetate rânduri de ce ne-am apucat de construirea stațiilor de așteptare din moment ce transportul public în oraș este depășit. Să știți că în orice lucrare există o ordine. Mai întâi, ne-am preocupat de partea carosabilă, de drumurile pe care circulă transportul urban. Apoi am construit stațiile de așteptare. Următorul pas este schimbarea completă a flotei de transport public. În acest sens, am depus un proiect, care a fost deja acceptat, este inclus în documentul unic de program cu finanțare de la Guvern și în următorii patru ani vor fi alocate 15 milioane de lei pentru a achiziționa 20 de autobuze noi, ele fiind proprietatea primăriei. Sigur că această sumă nu este suficientă, dar vom căuta și surse extrabugetare. Ulterior, e posibil să facem un parteneriat public-privat pentru asigurarea funcționalității acestui serviciu.
„Am reușit, pentru că nu am fost singur”
Realizarea proiectelor pe care le-ați menționat, precum și a altor care au fost implementate de-a lungul anilor, presupune sume imense de bani. Dacă am face un calcul, ce proporție din aceste sume au fost alocate din bugetul local și câte din surse extrabugetare?
Bugetul local nu este un buget de investiții, ci doar de consum. Bugetul municipiului Ungheni, la fel ca și toate bugetele locale din alte orașe și sate, este un buget pentru asigurarea funcționalității tuturor serviciilor existente. Cu toate acestea, am reușit să identificăm și surse locale și aici ne-a ajutat foarte mult Guvernul. Dacă e să facem o proporție, circa 80% din investițiile noastre capitale au fost susținute de partenerii noștri din Uniunea Europeană și SUA. Foarte mult ne-au ajutat și orașele cu care este înfrățit Ungheniul. Aproximativ 20% din banii utilizați pentru realizarea proiectelor sunt fonduri locale, ale Guvernului Republicii Moldova, care a susținut și susține proiectele noastre investiționale.
Cum ați reușit să realizați atât de multe proiecte?
Am reușit, pentru că nu am fost singur. Avem la primărie o echipă foarte bine pregătită, de oameni dedicați. Totodată, am avut susținerea Consiliului Municipal, Consiliului Raional, a partenerilor noștri de dezvoltare, organizațiilor neguvernamentale și a sectorului privat. Apropo, Ungheniul este lider în Republica Moldova la atragerea investițiilor pe cap de locuitor.
„Nu plec nicăieri din municipiul Ungheni”
După 16 ani de activitate în calitate de primar, la finele acestei veri v-ați anunțat demisia. Care au fost motivele acestei demisii și de ce acum, cu doar două luni înainte de finalizarea mandatului?
Este doar o coincidență. Eu am aplicat la un proiect internațional. Este vorba de managementul deșeurilor solide în Republica Moldova. Oamenii văd doar o parte mică a ceea ce se întâmplă cu gunoiul, care este scos din casă, din curți, apoi ridicat și dus mai departe. Nu cunosc și mulți poate nici nu și-au pus întrebarea ce se întâmplă ulterior cu aceste deșeuri. Există probleme mari cu depozitarea lor. Spre exemplu, gunoiștea municipiului Ungheni se află pe terenul extravilan al satului Cetireni, ceea ce provoacă nemulțumiri și neclarități. De aceea am fost foarte activi și am reușit să obținem proiectul pilot de amenajare a zonei de management al deșeurilor. Per total, Republica Moldova este împărțită în 8 astfel de zone, iar primul depozit va fi construit la Ungheni, la 5-6 km de oraș, în extravilanul satului Florițoaia Veche. Eu, în rezultatul acestui concurs internațional, organizat de Banca Europeană de Reconstrucții și Dezvoltare (BERD), am fost ales manager de proiect.
Deci, veți pleca din Ungheni?
Nu. Nu plec nicăieri. Chiar dacă sunt angajat la Chișinău, intervenția mea este aici, la Ungheni. Ne vom ocupa de această zonă de management al deșeurilor. Va fi schimbat în totalitate tot sistemul de management al deșeurilor, absolut toate unitățile de transport, autospecialele etc. Lucrul acesta se va întâmpla în 3-4 ani.
V-ați gândit cui lăsați primăria?
Eu pot să vă spun un singur lucru: las primăria pe mâini bune. În primul rând, așa cum am mai spus, avem un colectiv extraordinar de bun, cu oameni profesioniști și dedicați muncii lor. Am reușit multe și datorită viceprimarilor, foarte buni de altfel. Vreau să-l menționez pe Ion Gălușcă, responsabil de construcții. Vreau s-o menționez pe Maria Ciolacu, care, deși e relativ nouă în funcție, a reușit să se integreze și ne este de foarte mare folos în sectorul buget și finanțe. Nu pot să nu menționez și activitatea foarte productivă a lui Dionisie Ternovschi, viceprimar pe social. Dânsul a preluat toate proiectele începute, este la curent cu tot ce se întâmplă în acest domeniu, care sunt proiectele ce se finalizează, care sunt în derulare și care urmează să înceapă sau au fost depuse.
Aveți o experiență vastă în administrația publică locală. Veți pune umărul pentru a-i ajuta pe cei ce vor veni în fruntea primăriei, ca să poată continua în același ritm?
Bineînțeles. Așa cum am zis, nu plec nicăieri din municipiul Ungheni. Aici m-am născut, aici voi rămâne, aici îmi este toată familia, aici îmi sunt copiii. Ceea ce pot să vă spun e că voi depune eforturi mari pentru a consolida relațiile municipiului Ungheni cu Consiliul Raional. Nu-mi sunt străine problemele raionului, știu ce e de făcut. Pe de altă parte, îmi doresc ca municipiul Ungheni să fie considerat cu adevărat – nu doar pe hârtie – parte componentă a raionului. Mai mult ca atât, putem ajuta foarte mult raionul prin prestarea serviciilor care au fost dezvoltate în municipiu. Este vorba de servicii de apă și canalizare. Avem în acest sens un memorandum semnat cu fosta conducere a raionului, prin care ne-am pus ca sarcină să dăm apă potabilă prin conducta Zagarancea-Cornești. Sistemul, practic, este interconectat. În prezent, prin această rețea se dă apă tehnică. În momentul în care vom mai face investiții la stația de tratare a apei, după ce am mărit capacitatea de rezervă a apei cu 1000 metri cubi, datorită Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, ne propunem să oferim oamenilor, prin aceste rețele, apă potabilă.
Un alt serviciu pe care mi-l doresc pentru întreg raionul este managementul deșeurilor. Va fi extinsă colectarea selectivă a deșeurilor absolut în toate localitățile raionului. Am convingerea că municipiul Ungheni va fi și mai curat doar atunci când colectarea selectivă a deșeurilor se va face pe o rază cât mai mare. Oamenii, atât din localitățile urbane, cât și din cele rurale, merită să trăiască într-un mediu curat, să beneficieze de apă de calitate, să ducă un mod de viață demn.
„Este foarte important să menținem cursul de dezvoltare a orașului. Vreau să existe o continuitate”
Ce simțiți acum, când nu mai sunteți primar?
Repet: eu nu plec nicăieri, aici voi rămâne, aici voi activa. Am zis deja că mă interesează o relație foarte strânsă între orașul Ungheni și raion. Atunci când voi avea posibilitatea să mă implic în activitatea administrației publice raionale, o voi face cu mare plăcere, pentru că o facem pentru oameni, indiferent de locul lor de trai.
Credeți că atitudinea oamenilor față de dumneavoastră va rămâne aceeași sau se va schimba din moment ce nu mai sunteți primar al municipiului Ungheni?
Eu cred că nu contează funcția pe care o deținem. Contează să avem oameni potriviți în momente potrivite și fiecare să fie acolo unde se poate manifesta cel mai bine – căci așa se simte și el mai bine, și rezultatele muncii sale sunt mult mai eficiente și bune. Nu cred că oamenii își vor schimba atitudinea față de mine, mai ales că aici voi rămâne și aici vreau să pun umărul în continuare la realizarea a noi proiecte în beneficiul oamenilor.
Și, la final, un mesaj pentru ungheneni, căci ei, unghenenii, în mare majoritate, au avut încredere în dumneavoastră și v-au încredințat mandatul de primar de patru ori consecutiv.
Mesajul meu pentru ungheneni este următorul: tot ce am făcut până acum am reușit doar împreună: administrația publică locală, angajații primăriei, consiliul local, consiliul raional și, desigur, unghenenii noștri, care ne-au susținut în foarte multe proiecte. Mi-aș dori ca acest efort și unitate să fie și mai mare. Cu siguranță va fi mai mare: atât din partea autorităților publice locale, cât și din partea cetățenilor, pentru că doar împreună suntem o forță și astfel nu mai există probleme pe care nu am putea să le rezolvăm, nu există provocări pe care nu le-am putea depăși. Este foarte important să menținem cursul de dezvoltare a orașului, care are un trend pozitiv, să nu scădem ritmul, ba chiar să-l creștem. Îmi doresc să existe o continuitate. Sunt sigur că municipiul Ungheni va rămâne pe mâini bune.