COMUNICAT DE PRESĂ

Written by admin on 21 decembrie 2017. Posted in Mod sănătos de viață asigurat de o infrastructură sportivă transfrontalieră modernă

Ungheni, 20 decembrie 2017

A fost dat startul proiectului

 „Mod sănătos de viață asigurat de o infrastructură sportivă transfrontalieră modernă”

Pe 20 decembrie 2017 în incinta Primăriei municipiului Ungheni a avut loc Conferința de lansare a proiectului „Mod sănătos de viață asigurat de o infrastructură sportivă transfrontalieră modernă” în cadrul Programului de cooperare teritorială a Parteneriatului Estic Moldova-Ucraina, implementat de Primăria municipiului Ungheni în parteneriat cu  Primăria orașului Novoselytsya, Ucraina, asociațiilor obștești „Centrul Regiona de Dezvoltare Durabilă”/Ungheni și Clubul sportiv „Kolos”/ Novoselytsya.

La Conferința de lansare a proiectului „Mod sănătos de viață asigurat de o infrastructură sportivă transfrontalieră modernă” au participat 49 de persoane: reprezentanţi ai școlilor sportive și cluburilor de fotbal, ai liceelor, asociațiilor obștești și grupurilor de inițiativă locală, instituțiilor publice și private, consilieri municipali și raionali, Ludmila GUZUN/președinta raionului Ungheni, Alexandru AMBROS/primarul municipiului Ungheni, Tatiana UDREA/ reprezentanta  Secretariatul Tehnic pentru Cooperare Teritorială a Parteneriatului Estic în Republica Moldova,  Vadim ROȘCA/secretarul Consiliului orășenesc Novoselytsya, Petru GHERASIMOV/șeful Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, Doina FINCIUC/reporter la TV Canal 2, Veronica GOREA/redactorul ziarului regional  „Expresul”.

În cadrul acestui  eveniment au fost prezentate obiectivele, beneficiarii, activitățile și rezultatele așteptate ale proiectului. Obiectivul general al proiectului prevede dezvoltarea infrastructurii sportive conform standardelor europene pentru accesibilitatea populației la facilități de practicare a sportului și oferirea posibilităților de desfășurare a turneelor naționale / internaționale, iar obiectivele  specifice  vizează îmbunătățirea cooperării între primăriile Ungheni și Novoselytsya, instituțiile guvernamentale și neguvernamentale, privind  promovarea activităților sportive și modului sănătos de viață; încurajarea practicării sportului în rândul cetățenilor și cooperării transfrontaliere între echipele sportive în cadrul turneelor transfrontaliere. Beneficiari proiectului vor fi populația și primăriile orașelor Ungheni și Novoselytsya, Clubul sportiv „Kolos”/ Novoselytsya, iar grupurile țintă – elevii și  antrenorii școlilor sportive, elevii din licee și asociațiile sportive.

Printre activitățile principale se numără: amenajarea și dotarea a două mini stadioane în municipiul Ungheni și orașul Novoselytsya din Regiunea Cernăuți/Ucraina, crearea și instruirea  echipelor de voluntari pentru promovarea conceptului unui mod sănătos de viață, organizarea turneelor sportive locale, regionale și transfrontaliere, campania de informare și sensibilizare  „Sportul pentru toți!”.

Participanții la conferință au adresat întrebări legate de beneficiarii și durata proiectului, au făcut propuneri privind  consultarea și implicarea cetățenilor în procesul de implementare a proiectului, în calitate de voluntari sau de membri ai consiliului pentru sport.

O galerie foto de la conferința de lansare o vedeți mai jos.

Pentru mai multe detalii despre acest eveniment, Vă rugăm să contactați:

Svetlana CIOBANU, Coordonator comunicare, Centrul Regional de Dezvoltare Durabilă Ungheni

Tel de contact. 236 25309; 236 23668

Trackback from your site.

Pagina oficiala a Republicii Moldova Pagina oficiala a Presedintelui Republicii Moldova Pagina oficiala a Parlamentului Republicii Moldova Pagina oficiala a Guvernului Republicii Moldova Consiliul raional Ungheni